Transalpina

“Drumul Regelui” va fi modernizat cu fonduri europene – prin Programul Regional Vest

Social

Staţiunea balneară Vaţa de Jos, cunoscută pentru apele sale termale, Munţii Apuseni, Castelul Regal de la Săvârşin şi alte atracţii turistice din judeţele Hunedoara şi Arad vor fi mai uşor de accesat şi vizitat prin modernizarea „Drumului Regelui”, investiţie care va fi realizată din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, a semnat, la finele săptămânii trecute, contractul de finanţare pentru modernizarea acestui obiectiv de investiţii mult-aşteptat, al cărui beneficiar este parteneriatul format din Consiliul Judeţean Hunedoara şi Consiliul Judeţean Arad. 42 de milioane de euro este valoarea totală a investiţiei.

Proiectul include modernizarea a 17 kilometri de drum, din care 13 kilometri în judeţul Hunedoara şi 4 kilometri în judeţul Arad, pe tronsonul Vaţa de Jos – Petriş.

Acest drum pitoresc de munte, construit în perioada postbelică la ordinul Regelui Mihai I al României, odată modernizat, va aduce beneficii atât turiştilor dornici să viziteze obiectivele din zonă, cât şi comunităţilor din Arad şi Hunedoara, oferind o rută alternativă la drumurile mai aglomerate şi scurtând timpii de deplasare.

„Ne bucură să vedem această colaborare în interesul regiunii – Consiliile Judeţene Hunedoara şi Arad colaborează pentru a atrage fonduri europene pentru modernizarea acestui drum, care are atât o importanţă istorică, cât şi una strategică, mai ales pentru dezvoltarea turismului. Această investiţie va crea o legătură rutieră modernă între judeţele Hunedoara şi Arad şi va conecta obiective turistice importante”, a declarat Sorin Maxim, director general al ADR Vest.

Valoarea totală a investiţiei este de 42 de milioane de euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de 34 de milioane de euro. Perioada de finalizare a proiectului este aprilie 2028.

***
Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiţii care sprijină creşterea economică, dezvoltarea durabilă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor săi.
Primăriile mai pot depune proiecte în cadrul apelului competitiv aferent priorităţii 4 – Mobilitate urbană sustenabilă, până la data de 7 noiembrie 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *