Conducerea PNL a Ministerului Educaţiei a iniţiat o Hotărâre de Guvern în vederea premierii elevilor care au obţinut media 10 la examenele naţionale din sesiunea iunie-iulie 2024.
Conform actului normativ, prezentat în consultare publică, decidenţii învăţământului propun acordarea unor stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei pentru absolvenţii de gimnaziu care au obţinut media 10 la evaluarea naţională 2024 şi 5.000 de lei absolvenţilor de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat.
Apreciez iniţiativa ministrului PNL Ligia Deca de a recompensa financiar elevii merituoşi pentru eforturile depuse, demers care îi va motiva cu certitudine să obţină rezultate la fel de bune în viitorul parcurs liceal şi universitar. Sunt convinsă că recunoaşterea publică a meritelor copiilor excelenţi va conduce iremediabil la creşterea sentimentelor de mândrie personală şi reuşită.
Sistemul de recompensare va încuraja competiţia sănătoasă între elevi, determinându-i să studieze mai mult şi să-şi îmbunătăţească performanţele şcolare, fapt ce va conduce la creşterea nivelului general de educaţie.
De asemenea, recompensarea excelenţei reprezintă implicit promovarea şi validarea meritocraţiei elevilor eminenţi. Acordarea susţinerii băneşti este foarte importantă pentru tinerii şi adolescenţii noştri, relevând faptul că efortul şi performanţele le sunt recunoscute şi preţuite, indiferent de mediul social sau economic din care provin elevii.
În altă ordine de idei, stimulentele financiare ale elevilor performanţi pot oferi un ajutor important familiilor acestora, mai ales pentru cele care nu dispun de resurse financiare suficiente. Aceste fonduri pot fi folosite judicios de părinţi, pentru continuarea studiilor, achiziţionarea de materiale educative sau alte nevoi legate de educaţia copiilor.
În opinia mea, merită toate laudele elevii de nota 10 proveniţi din regiunile ţării în care resursele educaţionale sunt limitate şi nu au avut acces corespunzător la pregătirea necesară pentru a atinge excelenţa.
În concluzie, consider extrem de binevenită propunerea Ministerului Educaţiei de a acorda stimulente financiare elevilor cu performanţe deosebite la examenele naţionale, cu convingerea că demersul are potenţialul de a motiva şi recompense excelenţa în învăţământ, contribuind la îmbunătăţirea calităţii educaţiei.
Deputat PNL Cluj,CRISTINA BURCIU, Comunicat de presă – Deputat Cristina Burciu (PNL)