Învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care susțin Evaluarea Națională în 2020 și obțin o medie de admitere sub 5. Prevederea apare în metodologia de admitere la liceu publicată joi în Monitorul Oficial și semnată de ministrul interimar Daniel Breaz.
Media de admitere la liceu se calculează în continuare luând în calcul media de la Evaluarea Națională 2020 (care are o pondere de 80% în media de admitere la liceu) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).
Elevii care susțin Evaluarea Națională 2020 și care vor avea o medie de admitere la liceu sub 5 nu vor intra în procesul de repartizare la licee, fie ele tehnologice, teoretice sau vocaționale. Singura rută către care va trebui să se îndrepte este cea profesională, de 3 ani, duală sau clasică.
Limita de 5 pentru admiterea la liceu este prevăzută la articolul 2, alineatul 10 din ordinul publicat astăzi în Monitorul Oficial, care spune următoarele:
“(10) La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut evaluarea națională și a căror medie de admitere, calculată conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci).”
Monitorul Oficial a publicat astăzi, 5 septembrie 2019, Ordinul privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 – 2021. La această admitere la liceu participă elevii care pe 9 septembrie 2019 intră în clasa a VIII-a și care susțin în vara lui 2020 examenele de Evaluare Națională 2020. Ordinul poartă semnătura ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz, și a fost aprobat în Minister pe 27 august 2019.