elevi

Elevii nu vor avea cursuri pe 5 iunie – de Ziua Învățătorului

Social

Elevii nu vor avea cursuri pe 5 iunie, dar vor merge la școală. Potrivit calendarului pentru anul școlar 2018-2019, aprobat de Ministerul Educației, 5 iunie este o zi specială ce „va fi marcată prin manifestări specifice”.

Elevii și profesorii vor merge la școală, dar nu vor face ore în mod obișnuit, ci vor presta activități specifice acestei sărbători.

„În conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic, încheiat între Ministerul Educației Naționale și federațiile sindicale reprezentative din învățământ, părțile semnatare convin să sărbătorească pe 5 iunie – Ziua Învățătorului și pe 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației, organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice dedicate acestor evenimente”, se arată în structura anului școlar care se va încheia peste 2 săptămâni.

Ziua Învățătorului este sărbătorită în România la data de 5 iunie începând din data de 9 octombrie 2007, când s-a adoptat proiectul de lege privind instituirea Zilei Învățătorului, această zi urmând a avea un caracter educațional, național, apolitic și cultural.

Data de 5 iunie reprezintă şi ziua naştere a lui Gheorghe Lazăr, pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. În anul 1818, Gheorghe Lazăr a înființat în București prima școală cu predare în limba română, și anume, Școala de la Sfântul Sava.

Ultima zi a anului anul școlar 2018-2019 este 14 iunie. Vacanța mare începe pe 15 iunie și se încheie pe 9 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *