Elicopterele M.A.I. vor putea executa în viitor misiuni SMURD și pe timp de noapte pentru transportul pacienților din Moldova, Banat, Oltenia și Dobrogea, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.
“Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a anunțat luni, 6 ianuarie 2020, că patru foști piloți au fost de acord să își reia activitatea în cadrul Inspectoratului General de Aviație. Prin reîncadrarea celor patru piloți rezerviști, se va putea asigura personalul necesar pentru executarea misiunilor pe timp de noapte și de către elicopterele SMURD din Iași, Arad, Craiova și Constanța, care în prezent execută misiuni aero-medicale doar pe timp de zi. Astfel, alături de elicopterele de la București și Târgu Mureș, M.A.I. va avea personal complet în șase baze de decolare/aterizare SMURD pentru a asigura zboruri pe parcursul a 24 de ore.
Cei patru piloți au peste 1.000 de ore de zbor fiecare, ceea ce le permite să îndeplinească funcția de comandant de aeronavă SMURD.
”Am vrut să le mulțumesc public. Sunt eroi, sunt patrioți care au răspuns prezent la chemarea ministrului pentru a-și face datoria față de țară, pentru că țara are nevoie de ei”, a precizat ministrul Ion Marcel Vela.
Ministrul afacerilor interne a menționat că va propune un proiect normativ care va oferi tuturor orașelor și municipiilor din România posibilitatea să amenajeze locuri de aterizare/decolare și pe timp de noapte, lucrări ce vor fi monitorizate de către inspectorul general al IGAV, comandor Cătălin Dache.
Pentru eficientizarea activității aero-medicale, ministrul Ion Marcel Vela va susține și propunerea secretarului de stat Raed Arafat de a modifica legislația, astfel încât medicii și piloții să nu mai fie plătiți în funcție de numărul de ore de zbor executate, ci în funcție de numărul de gărzi, indiferent dacă au executat zboruri sau nu.
Ministrul afacerilor interne a mai precizat că, în urma discuțiilor cu ministrul apărării naţionale, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, s-a convenit să se asigure complementaritatea aeronavelor celor două ministere, astfel încât aeronave ale MApN să poată prelua misiuni operative în cazul în care piloții M.A.I. sunt implicați în situații de urgență.
Prin toate aceste demersuri, componenta de salvare aeriană va fi consolidată și dezvoltată, ceea ce va permite pe viitor salvarea mai multor vieți omenești în condiții optime de siguranță în toate regiunile României”, se arată în comunicatul MAI.