Preşedintele francez Emmanuel Macron a primit-o miercuri pe cancelara germană în exerciţiu Angela Merkel, venită în Franţa în cadrul ultimei sale vizite în această ţară în calitate de şefă a executivului german, relatează dpa.
Macron şi mulţimi adunate pe străzi au întâmpinat-o pe Merkel în oraşul burgund Beaune, unde ea a sosit la sfârşitul după-amiezii.
Cei doi, împreună cu soţii lor, s-au plimbat prin centrul oraşului, unde urmau să viziteze în cursul serii Hospices de Beaune, o clădire din evul mediu considerată unul din cele mai prestigioase monumente istorice ale Franţei.
În program se mai aflau o cină cu muzică la un local din această regiune vinicolă, dar şi un schimb de opinii cu privire la probleme internaţionale.
Vizita marchează încheierea unei relaţii fructuoase între cei lideri, atât în materie de cooperare franco-germană cât şi la nivel european mai larg, conform unei declaraţii publicate de Palatul Elysee.