Guvernul Marii Britanii a anunțat că toți englezii vor primi gratuit, săptămânal, câte două teste rapide pentru depistarea infecției cu coronavirus. Măsura va fi implementată începând de vineri, scopul fiind prevenirea apariţiei de focare, în condițiile în care restricțiile urmează să fie relaxate, a anunțat ministrul Sănătății, citat de BBC.
„Pe măsură ce progresăm cu programul de vaccinare şi având în vedere că urmează, cu precauţie, să relaxăm restricţiile, testarea rapidă regulată e şi mai importantă pentru a ne asigura că aceste eforturi nu sunt irosite”, a declarat premierul Boris Johnson.
Kiturile vor fi disponibile la centrele de testare, în farmacii şi prin poştă. Ele au rezultate în circa 30 de minute. Teste gratuite sunt deja distribuite în şcoli, familiilor elevilor și celor care sunt nevoiți să iasă din casă pentru a merge la serviciu.
Ministrul Sănătății speră ca astfel să fie prevenită apariția focarelor, în contextul în care restricțiile urmează să fie relaxate. Pe de altă parte, criticii măsurii susțin că e o risipă „scandaloasă” de bani, căci testele, spun ei, sunt irelevante.
Relaxarea restricțiilor ar urma să se întâmple de la mijlocul lunii: magazinele neesenţiale vor fi redeschise şi localurile vor putea primi clienți în aer liber.
Premierul a mai spus că testele rapide sunt destinate celor care nu prezintă simptome şi pot fi făcute acasă. Dacă rezultatul e pozitiv, persoana în cauză și cei cu care locuiește trebuie să se autoizoleze. Ei pot ulterior comanda un test PCR, efectuat în general în cazul simptomaticilor. Dacă rezultatul e negativ, pot ieși din carantină.
Dr. Susan Hopkins, director al Public Health England, a susținut că testarea rapidă poate descoperi cazuri care altfel nu ar fi depistate, iar astfel lanţul de transmitere a bolii poate fi rupt.
În Marea Britanie, peste 31 de milioane de persoane au fost vaccinate anti-COVID până acum, din care mai bine de cinci milioane au primit ambele doze.