Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, primul mare festival din Europa Centrală și de Est, va fi organizat online în acest an. Pe lângă secțiunile obișnuite, festivalul are din acest an și secțiunea „FITS for kids”. Timp de 10 zile, FITS aduce 138 de evenimente din 30 de țări.
FITS, festivalul care de 27 de ani deschide Sibiul spre lume și lumea spre Sibiu, devine primul mare festival de artele spectacolului din Europa Centrală și de Est care va avea loc, în acest an, exclusiv în mediul digital.
Timp de 10 zile, FITS 2020 aduce în casele spectatorilor 138 de evenimente din 30 de țări, de pe cinci continente.
Peste 14.400 de minute de teatru, dans, muzică, circ contemporan, conferințe, dezbateri, spectacole lectură și spectacole pentru copii vor fi difuzate gratuit, din 12 până pe 21 iunie, pe site-ul oficial FITS, dar și pe pagina de Facebook și canalul de YouTube.
FITS din acest an va aduce pe „scena online” unele dintre cele mai mari spectacole ale lumii, recunoscute și premiate la nivel internațional. Gândit pe o structură similară celei deja consacrate de-a lungul celor 27 de ani, festivalul din acest an va avea nu mai puțin de 13 secțiuni distincte: teatru, dans, outdoor, circ contemporan, muzică, operă, film, conferințe speciale, Therme Forum, Bursa de Spectacole, Platforma doctorală, dar și o nouă secțiune, „FITS for KIDS”, dedicată celor mici.
Programul fiecărei zile de festival va începe la ora 9.30 și se va încheia la ora 24.00. Toate evenimentele vor fi redifuzate pe timpul nopții pentru spectatorii de pe alte fusuri orare, de pe cele cinci continente de unde FITS a selectat spectacole: Asia, America de Nord, America de Sud, Australia și Europa.
„Ceea ce la început părea de neimaginat, devine realitate. Am reușit împreună cu întreaga echipă pe care o am alături să dăm sens unei idei care părea de neconceput acum două luni. O ediție a festivalului care să ne readucă împreună, pe toți cei cărora ne e dor de frumos, în poate cea mai mare sală de spectacole în care ne-am întâlnit până acum: online-ul. Îi vom avea alături pe unii dintre cei mai mari artiști ai lumii din toate timpurile, cu spectacole pe care nu am fi putut poate niciodată să le aducem în festival, pentru că nu avem încă nici scenele nici resursele materiale necesare.
Dar iată, online, îi putem avea alături, pe unii dintre marii creatori ai lumii cu spectacole absolut năucitoare, dintre care amintesc o foarte mică parte aici: Bob Wilson, Peter Sellars, Thomas Ostermeier, Akram Khan, Sasha Walz, Hideki Noda.
Nu vor lipsi din programul ediției nici creațiile lui Silviu Purcărete, Sidi Larbi Cherkaoui, Pippo Delbono, Lev Dodin, pentru ca cele zece zile petrecute alături de noi, din sufrageria dumneavoastră, să vă aducă toată bucuria de care aveți nevoie”, a spune Constantin Chiriac, peședinte FITS.