Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția 2021 se va desfășura în perioada 20-29 august, cu public în sală, respectând restricțiile impuse de pandemie, în aer liber, dar și format online, după cum a declarat actorul Constantin Chiriac, președintele FITS.
În perioada 20-29 august, iubitorii FITS vor avea posibilitatea să se bucure din nou de spectacole ținute în sălile deja consacrate ale evenimentului, dar și în afara lor, pe străzile din oraș. „Dorința tuturor partenerilor noștri și a noastră, a tuturor celor care se exprimă pe scenă, este de a avea din nou acest contact miraculos care este făcut cu publicul.
De aceea, am dorit să securizăm posibilitatea de a avea secțiunea fizică de spectacole. Festivalul se va desfășura fizic, atât pe scenele pe care jucăm de obicei – Centrul Cultural Ion Besoiu, Teatrul GONG, Sala Thalia, Fabrica de Cultură, cât și spectacole outdoor. Indiferent de toate măsurile care vor fi în vigoare – mască, distanțare socială – avem nevoie de publicul spectator care să fie alături de noi”, a spus Constantin Chiriac.
Ediția din acest an va avea și o secțiune online. Vor fi transmise, în regim de live streaming, spectacole care se vor juca pe scenele sibiene, atât pentru publicul din afara orașului, cât și pentru cei care nu vor reuși să cumpere bilete.
Totodată, în cazul în care, anumite trupe nu mai pot veni în România, din motive de pandemie, acele producții invitate din străinătate se vor juca la sediu și vor fi transmise live, pe platforma festivalului, a mai precizat Constantin Chiriac.