Paris

Franța – condiţiile de intrare în țară în contextul pandemiei de COVID-19

Externe

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile franceze au revizuit condiţiile de intrare în Republica Franceză, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, potrivit informaţiilor comunicate public de autorităţile franceze, începând cu data de 11 octombrie 2021, a fost redusă la 24 de ore durata valabilităţii testelor PCR sau antigen care trebuie prezentate de către persoanele nevaccinate care sosesc în Republica Franceză din România.

Persoanele nevaccinate care sosesc în Republica Franceză din România trebuie să prezinte unul din următoarele două documente:
* un test PCR sau antigen negativ pentru COVID-19, efectuat cu maximum 24 de ore înainte de plecare;
* un certificat care să ateste trecerea prin boală – infectarea anterioară cu virusul SARS-CoV-2 într-o perioadă cuprinsă între 11 zile şi maximum 6 luni anterior intrării pe teritoriul Republicii Franceze.

Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt în continuare exceptaţi de la această măsură.
MAE aminteşte că, potrivit măsurilor adoptate de autorităţile franceze, persoanele vaccinate cu schemă completă (cu un vaccin autorizat de către Uniunea Europeană) şi care au vârsta de peste 12 ani, nu trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19. Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puţin 7 zile de la a doua doză cu vaccinurile care se fac în doză dublă (Pfizer/Comirnaty, Moderna, AstraZeneca/Vaxzevria/Covishield), 28 de zile de la doza pentru vaccinul în doză unică Janssen (Johnson & Johnson) şi 7 zile de la doza efectuată în cazul persoanelor care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru care, în Republica Franceză, este necesară o singură doză.

Totodată, autorităţile franceze au comunicat că sunt acceptate drept certificate doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală sau rezultatului negativ al unui test RT-PCR sau antigen, doar certificatele care conţin un cod QR şi care sunt redactate în limba statului în care au fost emise şi în limba engleză.

De asemenea, MAE reaminteşte că toate persoanele (inclusiv copiii) care călătoresc în Republica Franceză trebuie să prezinte companiei de transport sau la trecerea frontierei o declaraţie pe proprie răspundere, prin care atestă că nu prezintă simptome specifice COVID-19 şi nu au cunoştinţă să fi fost contact al unui caz confirmat.

Declaraţia poate fi descărcată de pe pagina de internet a Ministerului de Interne francez:
https://www.interieur.gouv.fr/Actualites/L-actu-du-Ministere/Attestation-de-deplacement-et-de-voyage.

MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze anterior deplasării în Republica Franceză şi să consulte paginile de internet ale Ministerului Europei şi Afacerilor Externe francez: https://www.diplomatie.gouv.fr/fr/conseils-aux-voyageurs/informations-pratiques/article/coronavirus-covid-19, Ministerului de Interne francez:
https://www.interieur.gouv.fr/Actualites/L-actu-du-Ministere/Attestation-de-deplacement-et-de-voyage, Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/node/51912 şi Ambasadei României la Paris: http://paris.mae.ro/.

Cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau se află pe teritoriul Republicii Franceze pot solicita informaţii consulare la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966, +33147052755, +33(0)145503997 şi +33(0)1470510 40, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *