Franța extinde măsurile de carantină și închide școlile

Externe

Franța va extinde măsurile de carantină care vizează acum doar locuitorii regiunii Paris la întreaga țară începând de sâmbătă. Anunțul a fost făcut președintele Franței, Emmanuel Macron, care a subliniat că școlile vor fi închise pentru trei săptămâni, potrivit Reuters.

Persoanelor care se deplasează pe un perimetru mai mare de 10 kilometri față de casă între orele 19.00 și 06.00 li se va cere ”atestarea” faptului că au un ”motiv imperios” pentru a o face.

”De sâmbătă seara și timp de patru săptămâni, nu se va mai permite deplasarea într-un perimetru de peste 10 km, cu excepția cazului în care există un motiv imperios”, a anunțat șeful statului francez, potrivit Le Figaro.

”Vom pierde controlul dacă nu facem acum asta”, a spus Macron.
Francezii își vor putea alege locul de carantină de Paște. Fie că este vorba de o schimbare de regiune sau de o întoarcere în Franța dintr-o țară străină, va fi necesară o toleranță pentru călătoriile care vor fi făcute în acest weekend de Paște. Pe de altă parte, „controalele și sancțiunile” vor fi „consolidate pe drumurile publice pentru a limita adunările” și pentru „a controla consumul de alcool”.

Noile măsuri extinse vor fi valabile pentru o lună. Aproximativ 20 de milioane de francezi, inclusiv locuitorii regiunii Paris, au intrat în carantină de pe 20 martie.

Aceste reguli pentru întreg teritoriul prevăd o carantină de la ora 19:00 (17:00 GMT), închiderea anumitor magazine și restricții de circulație. Două din cele trei săptămâni de închidere a școlilor vor corespunde vacanței de primăvară, măsură care va fi valabilă în toată țara, potrivit AFP.

”Este cea mai bună soluție pentru a încetini răspândirea virusului”, a spus Macron, care a adăugat că Franța a reușit să păstreze școlile deschise timp de mai mult timp decât au făcut-o țările vecine.

„Părinții care vor trebui să aibă grijă de copiii lor și care nu pot lucra de la distanță vor avea dreptul la șomaj parțial”, a mai declarat Macron.
Pandemia a ucis 95.337 de persoane în Franța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *