Franţa şi Germania vor ca următoarea Comisie Europeană să se concentreze pe reducerea birocraţiei şi pe deblocarea unor fonduri publice şi private în valoare de mai multe miliarde de euro pentru investiţii, potrivit unui document comun publicat joi, potrivit Reuters.
Franţa şi Germania, cele mai mari economii din blocul comunitar, au făcut un apel pentru simplificarea reglementărilor pe pieţele financiare şi pentru a face mai uşoară obţinerea de finanţare prin aport social (equity) pentru companii precum şi investiţii şi produse de economii transfrontaliere pentru investitorii de retail.
În condiţiile în care guvernele din SUA şi China oferă un sprijin semnificativ firmelor din ţările lor pentru a le stimula competitivitatea, ministerele Economiei din Franţa şi Germania sunt de părere că investiţiile publice vor fi şi ele cruciale, chiar dacă au oferit puţine detalii cu privire la forma pe care ar putea să o ia.
De asemenea, ministerele Economiei din cele două ţări susţin că Uniunea Europeană trebuie să fie mai ambiţioasă când vine vorba de birocraţia inutilă prin simplificarea şi urgentarea procedurilor administrative. În acest sens, cele două ministere au cerut o verificare la nivelul UE pentru rezolvarea unor blocaje birocratice specifice. Eliminarea birocraţiei a devenit un subiect fierbinte, în contextul în care hârţogăraia a devenit o ţintă pentru partidele de extremă dreapta înainte de alegerile europarlamentare din iunie. Aceasta a fost şi una dintre plângerile exprimate de fermieri în protestele lor organizate la începutul anului în mai multe ţări europene.
Documentul comun publicat joi mai susţine că politica comercială a UE în cadrul următoarei Comisii Europene ar trebui să rămână una deschisă, dar hotărâtă în faţa înmulţirii măsurilor protecţioniste ale altor economii importante. “Pentru a asigura un mediu concurenţial egal la nivel global, instrumentele pentru apărarea comerţului ar trebui să fie utilizate în mod consecvent, acolo unde este necesar, pentru a contracara în mod eficient practicile comerciale incorecte sau abuzive”, susţin cele două ministere.
Acest document comun a fost convenit la o reuniune ministerială care a avut loc luni la Berlin, cu prilejul unei vizite de stat în Germania a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron.