Germania – Investiţiile străine directe s-au prăbuşit în primul semestru

Externe

Investiţiile străine directe (FDI) în Germania s-au prăbuşit până la 3,5 miliarde de euro în primul semestru al acestui an, de la 34,1 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, arată datele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.

Este vorba de cele mai mici investiţii străine directe în Germania din ultimii 20 de ani şi asta arată o lipsă de atractivitate a ţării ca locaţie de business, susţine Institutul economic german (IW) într-un raport separat publicat marţi.
„Atunci când cancelarul şi ministrul Economiei laudă aşa-zisa atractivitate a Germaniei ca locaţie de business, asta nu se poate referi la prima jumătate a lui 2023”, spune Juergen Matthes, director de cercetare la IW.
Potrivit acestuia, principalul motiv pentru cifrele slabe ale investiţiilor străine directe din primul semestru are legătură cu îndoielile privind calitatea locaţiei, iar acest lucru este puţin probabil să se schimbe în a doua jumătate a anului.

„Aproape nimeni de peste hotare nu vrea să mai investească aici, condiţiile locale sunt evident mult prea negative pentru asta”, a spus Matthes.
Ministerul german al Economiei susţine că există, în faza de proiect, investiţii străine directe cu o valoare de 80 de miliarde de euro.

La rândul său, cancelarul Olaf Scholz vede un „viitor excelent” pentru Germania ca locaţie industrială, după ce, în luna iunie, a semnat un acord cu o valoare de peste 30 de miliarde de euro cu grupul american Intel, pentru a construi două facilităţi de producţie a cipurilor la Magdeburg.
De asemenea, producătorul american de semiconductori Wolfspeed a anunţat la începutul anului că va construi o fabrică de cipuri şi un centru de cercetare şi dezvoltare în Germania.

Cu toate acestea, Juergen Matthes subliniază că aceste proiecte nu au ajuns în faza demarării construcţiei şi, în plus, „ştim cu toţii cât de mult pot dura proiectele de construcţii”, adăugând că investiţiile făcute de companiile străine din domeniul semiconductorilor au mai puţin de-a face cu atractivitatea Germaniei ca locaţie de business şi mai mult cu „subvenţiile germane” oferite de statul german.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *