Germania oferă sprijin financiar nerambursabil pentru studenții străini – până la 500 de euro pe lună

Externe

Ministerul Federal al Educației și Cercetării din Germania intensifică asistența în timpul pandemiei de Coronavirus pentru studenții străini:

Pentru lunile iulie și august, guvernul german oferă sprijin financiar nerambursabil. Toți studenții înscriși la universitățile germane care au intrat într-o situație de criză din cauza efectelor pandemiei Covid-19, pot solicita ajutor financiar provizoriu.

Potrivit MyGermanUniversity, un portal care sprijină universitățile germane în recrutarea studenților internaționali, acest ajutor este deosebit de important pentru studenții străini, deoarece 75% dintre ei lucrează în Germania în timpul studiilor și sunt astfel mai vulnerabili la greutățile financiare cauzate de pandemie. Tobias Bargmann, CEO al MyGermanUniversity, susține acest demers: „Ajutorul financiar provizoriu este, ca să spunem așa, un cadou pentru studenți. Astfel, mulți studenți români își pot continua studiile în Germania, fără teamă de datorii suplimentare”.

El adaugă că pandemia poate fi percepută ca stresantă, în special pentru studenții străini, care sunt adesea departe de familiile lor și subliniază că măsurile guvernului pot cel puțin ușura grijile financiare.

Pentru ca studenții din România să poată beneficia de ajutorul provizoriu, ei trebuie să demonstreze că în prezent se află într-o situație de criză financiară din cauza pandemiei, de exemplu, deoarece slujba lor part-time a fost anulată. În funcție de situația solicitantului, ajutorul financiar variază între 100€ și 500€ pe lună. MyGermanUniversity recomandă tuturor studenților români înscriși la universitățile germane să utilizeze această opțiune.

Într-o comparație internațională, Germania se remarcă drept una dintre puținele țările care sprijină studenții străini în pandemia Covid-19. Acest lucru face parte din strategia de internaționalizare generală a învățământului superior german, făcând Germania una dintre cele mai populare destinații pentru studenții străini. Potrivit MyGermanUniversity, aproximativ 300.000 de studenți străini studiază la universitățile germane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *