Grecia va primi turişti din România începând din 15 iunie – fără măsuri de carantină

Lifestyle

Grecia va primi turişti din România, Bulgaria şi statele UE cu un profil epidemiologic similar cu cel al Greciei, începând din 15 iunie, fără niciun fel de măsuri de carantină, informează un comunicat de presă al Ambasadei Greciei în România.

Potrivit sursei citate, restaurantele şi cafenele din Grecia au fost redeschise încă din 25 mai, cu păstrarea distanţei sociale prin rearanjarea locurilor. Începând din 1 iunie vor fi redeschise şi camping-urile şi hotelurile, urmate din 15 iunie de toate spaţiile de cazare a turiştilor.

De asemenea, până la finele lunii iunie, zborurile spre Grecia vor ateriza numai la aeroporturile din Atena şi Salonic. Începând din 1 iulie, zborurile din străinatate vor fi reluate pe toate aeroporturile din Grecia.

Ambasada subliniază că protocoalele sanitare se aplică pentru toate hotelurile din Grecia, care vor fi obligate să aibă un doctor la dispoziţie care va acţiona în funcţie de instrucţiunile primite de la organizaţiile de sănătate publică. De asemenea, personalul va avea echipamente de protecţie şi va fi supus scanării termice. Numai piscinele exterioare vor fi autorizate să opereze. De asemenea, vor fi urmate regulile de distanţare socială pe plajele din Grecia.

Conform datelor oficiale, peste 1,3 milioane de turişti din România au vizitat Grecia în ultimii ani. Românii pot ajunge în Grecia cu avionul sau cu automobilul, în doar câteva ore, tranzitând Bulgaria unde datele epidemiologice sunt de asemenea foarte pozitive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *