Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a prezentat, joi dimineață o nouă ofertă salarială pentru profesori și a declarat că până în 15 iulie va fi gata legea salarizării și că li se vor acorda cadrelor didactice prime pentru carieră şi carduri pe modelul celor pentru energie.
“Am organizat acest briefing de presă la finalul negocierilor care s-au purtat ieri, între echipele guvernamentale și reprezentanții liderilor sindicatelor din educație, negocieri care s-au încheiat cu înțelegerea faptului că, în cursul acestei zile, până la ora prânzului, va fi prezentat răspunsul sindicatelor din educație față de ceea ce echipele guvernamentale de negociere au prezentat.
Deoarece am văzut în spațiul public diverse interpretări ale modului în care guvernul și-a prezentat această ofertă, inclusiv din perspectiva creșterii salariilor profesorilor și personalului din învățământ în general, aș vrea să fac câteva precizări: în primul rând, cel mai important lucru este că Guvernul României dorește să crească salariile profesorilor. Mai mult decât atât, dovada concretă a măsurilor pe care guvernul dorește să le ia în acest sens este faptul că, așa cum s-a anunțat public, până la data de 15 iulie, va fi gata proiectul care vizează noua lege a salarizării, în care educația se regăsește ca prioritară și care va sta la baza discuțiilor cu toți cei interesați, inclusiv cu liderii sindicatelor din educație, astfel încât la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară în toamnă, această lege a salarizării, care să regăsească inclusiv creșterile salariale așteptate și solicitate în educație, să poată să devină realitate.
Între timp, până la momentul 15 iulie, când această nouă lege a salarizării va regăsi noua grilă a educației, repusă acolo unde și liderii sindicali solicită, acolo unde și profesorii așteaptă, și acolo și unde și societatea așteaptă, adică în partea superioară, ca prioritate, până atunci, reprezentanții guvernului au transmis că, pentru toți, repet, toți cei care lucrează în sistemul de învățământ, fie că vorbim de personalul didactic, fie că vorbim de personalul didactic auxiliar, fie că vorbim de personalul nedidactic, urmează să fie acordate prime pentru cariera didactică, pentru sprijinul acordat în activitate celor care lucrează în sistemul de învățământ din România. Sunt aproape 300.000 de oameni care în fiecare zi dau tot ce e mai bun pentru a se îngriji de educația copiilor noștri. Pentru personalul didactic și pentru personalul didactic auxiliar, guvernul va oferi, în luna iunie a acestui an, suma de 1.000 lei, o sumă forfetară, care urmează să intre pe un card care va fi emis după modelul cardurilor pentru energie, pe care românii deja le-au folosit pentru a-și putea achita facturile la energie.
După acest model, toți angajații din sistemul educațional – și voi detalia sumele care vor reveni fiecărei categorii și care vor fi încărcate pe acest card – repet, următoarele sume: 1.000 lei pentru personalul didactic și personalul didactic auxiliar, în luna iunie. Este o sumă forfetară care poate fi folosită, urmând ca, în luna octombrie a acestui an, pe același card să fie încărcată suma de 1.500 lei, din care 500 lei reprezintă suma forfetară, iar diferența de 1.000 lei sunt bani pentru susținerea activității didactice, a activităților curente de lucru ale personalului din sistemul de învățământ, repet didactic sau didactic auxiliar.
În ceea ce privește personalul nedidactic, în lunile iunie și octombrie vor fi încărcate pe același tip de carduri sumele de 500 lei în luna iunie și alte 500 lei în luna octombrie. Dintre acestea, 150 lei vor reprezenta, în fiecare caz, suma forfetară. Pentru personalul nedidactic, în baza unui act normativ care va fi aprobat mâine în ședința de guvern – și mă refer aici la personalul nedidactic, așa cum se regăsește în anexa 8 a Legii 153, actuala lege a salarizării – urmează să fie majorate – repet, mâine guvernul va lua o decizie – veniturile până la maximum posibil, potrivit grilei din Legea 153. În acest fel, toate salariile din educație vor fi duse la maximul posibil, potrivit actualei grile din legea salarizării, urmând ca, începând cu 15 iulie, alături de reprezentanții profesorilor, de reprezentanții celorlalte categorii din sistemul educațional, Guvernul să definitiveze noua lege a salarizării, care să permită recunoașterea, inclusiv din perspectivă financiară, a priorității pe care trebuie s-o reprezinte meseria celor care funcționează în sistemul educațional.
Mai mult decât atât, pentru că s-a discutat foarte mult și despre nivelul de încredere și de garanție pe care aceste măsuri guvernamentale le pot aduce celor care sunt astăzi în stradă, dar și celor care sunt, de ce nu, în clase, continuând procesul educațional, pentru că aceste măsuri sunt pentru toți cei care lucrează în sistemul educațional din România, aproape 300.000 de oameni. Programul de guvernare, care, în următoarele zile, urmează să fie aprobat și care va avea putere de lege, așa cum prevăd procedurile, va menționa explicit că educația este o prioritate națională și va fi tratată ca atare, inclusiv din perspectivă salarială. Ca să rezum, guvernul va mări salariile profesorilor, guvernul va mări nivelul de recunoaștere a meseriei de dascăl și inclusiv acest lucru se va regăsi în grilele viitoarei legi a salarizării. Dar până atunci, o serie întreagă de măsuri punctuale care au susținere financiară urmează să aibă loc în iunie, adică peste câteva săptămâni, și în luna octombrie a acestui an. Aceasta este baza de discuții pe care echipa de negociere a guvernului, care s-a întâlnit cu reprezentanții liderilor din educație în cursul serii trecute, au prezentat-o, așteptând în acest sens un răspuns.
Desigur, disponibilitatea Guvernului României la dialog continuă, în primul rând, având în față interesul copiilor noștri de a continua procesul educațional, de a avea acces la servicii educaționale și de a recunoaște într-adevăr importanța, demnitatea meseriei de dascăli în țara noastră.”,a anunțat Cărbunaru.