Mai mulți hotelieri de pe litoralul românesc se unesc în campania „Mare pentru cei mici”, prin care oferă o serie de gratuități copiilor cu vârsta până 14 ani, de la pat suplimentar în cameră până la trei mese pe zi gratuite.
Totodată, prestatori de servicii de agrement din sudul litoralului au intrat și ei în campania „Mare pentru cei mici”, oferind intrări libere în parcul de aventuri din Neptun „Parc Aventura”, precum și acces în parcul acvatic Galaxy Water Park Jupiter, pe bază de tombolă.
Campania durează din data de 21 iunie și până 12 iulie, iar până în prezent s-au înscris mai multe hoteluri, lista fiind deschisă și pentru alte unități de cazare care doresc să se alăture campaniei.
În acest an, din cauza epidemiei, hotelurile de pe litoralul românesc nu au reușit să deruleze campaniile clasice de reduceri cu care turiștii erau obișnuiți la începutul sezonului estival. Din acest motiv, a fost lansată campania „Mare pentru cei mici”.
„Ne-am gândit la această campanie specială pentru familii în condițiile în care ultimele luni au fost foarte stresante atât pentru părinți, cât și pentru copii, fiind nevoiți să stea în case, să lucreze și să învețe online, fără prea multe variante de relaxare.
De aceea, vrem să le oferim șansa de a merge în vacanță la mare cu costuri cât mai mici”, a declarat Anca Nedea, acționar și manager general Hotel Opal, unul dintre hotelurile care au intrat în această campanie.