Clubul scoțian de fotbal, Glasgow Rangers a anunţat, mireruri, transferul definitiv al lui Ianis Hagi(21 de ani). Jucătorul român va evolua la echipa scoţiană „pe termen lung“, după a făcut-o până acum sub formă de împrumut de la formaţia belgiană Genk.
„Rangers poate confirma că Ianis Hagi a fost de acord să se alăture clubului pe termen lung“, a precizat clubul scoţian într-un comunicat.
Antrenorul echipei de fotbal Rangers, Steven Gerrard a declarat: “Ianis este cunoscut în toată Europa ca un tânăr jucător interesant, aşa că este o veste mare că el este definitiv fotbalistul lui Rangers. Eu am putut construi foarte repede o relaţie cu Ianis, este o plăcere să-l antrenez, fiindcă este dornic să înveţe şi să progreseze cu fiecare antrenament. El a cunoscut deja presiunile şi aşteptările de pe Ibrox, ştiu că este pregătit pentru următorul sezon”.
După confirmarea oficială a transferului, Ianis Hagi a transmis un mesaj pe contul său de Instagram. „ Sunt extrem de fericit şi mândru să fac parte din familia Glasgow Rangers şi să reprezint culorile unui club atât de mare. Abia aştept să mă întâlnesc cu băieţii, să joc din nou pe Ibrox şi să petrec momente frumoase alături de fanii noştri minunați.
De asemenea, vreau să mulţumesc clubului Genk şi suporterilor pentru ajutorul şi afecţiunea pe care mi-au arătat-o”, a scris Ianis Hagi, pe Instgaram.