constructii

În luna septembrie 2024 s-au eliberat 3490 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale

Social

În luna septembrie 2024 s-au eliberat 3490 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,9% faţă de luna august 2024 şi cu 13,2% faţă de luna septembrie 2023, potrivit INS.

▪ În perioada 1.I – 30.IX.2024 s-au eliberat 27262 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,3% faţă de perioada 1.I – 30.IX.2023.

Septembrie 2024 comparativ cu august 2024 În luna septembrie 2024 s-au eliberat 3490 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidențiale (+3,9% față de luna august 2024), cu o suprafață utilă totală de 693201 mp (-14,2%). Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 72,8% sunt pentru zona rurală. În luna septembrie 2024 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (+130 autorizaţii). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+108 autorizaţii), Centru (+59) şi Nord-Vest (+58). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-46 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-23), Bucureşti-Ilfov (-13), Sud-Muntenia (-9) şi Sud-Est (-4).

În luna septembrie 2024 s-au eliberat 568 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidențiale (+6,6% față de luna august 2024), în suprafață utilă totală de 256865 mp (+43,0%). Comparativ cu luna precedentă, în luna septembrie 2024 s-a înregistrat o creştere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (+77180 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+32793 mp), Sud-Est (+30533), Vest (+12261), Sud-Vest Oltenia (+6911) şi Centru (+1697). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-3914 mp), Bucureşti-Ilfov (-2943) şi Nord-Est (-158).

Septembrie 2024 comparativ cu septembrie 2023 În luna septembrie 2024 se evidențiază o creştere atât a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+13,2%) cât şi a suprafeței utile totale (+10,6%) comparativ cu luna septembrie 2023. În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (+407 autorizații) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+136 autorizaţii), Centru (+109), Sud-Muntenia (+72), Vest (+71), Nord-Est (+61) şi Sud-Est (+20). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-45 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (-17).

Comparativ cu luna septembrie 2023, în luna septembrie 2024 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+2,0%) cât şi a suprafeţei utile totale (+2,8%). În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+6878 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+20089 mp), Sud-Muntenia (+15835), Bucureşti-Ilfov (+12595), Sud-Vest Oltenia (+10898) şi Nord-Est (+1122). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-25301 mp), Vest (-19565) şi Nord-Vest (-8795).

Perioada 1.I – 30.IX.2024 comparativ cu perioada 1.I – 30.IX.2023 În perioada 1.I – 30.IX.2024 s-au eliberat 27262 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,3% faţă de perioada 1.I – 30.IX.2023. Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+336 autorizaţii), Vest (+273), Nord-Est (+140), Nord-Vest (+105), Bucureşti-Ilfov (+92), Sud-Vest Oltenia (+47) şi Sud-Est (+9). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (-134 autorizaţii).

Autorizaţia de construire constituie este actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor. Regiunile de dezvoltare cuprind următoarele județe:

• Regiunea de dezvoltare Nord-Est: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. • Regiunea de dezvoltare Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea.
• Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.
• Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.
• Regiunea de dezvoltare Vest: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș
• Regiunea de dezvoltare Nord-Vest: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj.
• Regiunea de dezvoltare Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
• Regiunea de dezvoltare București-Ilfov: municipiul București și județul Ilfov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *