Începând de miercuri, 01 iulie 2020, toți cetățenii României au la dispoziție platforma ECOnsultare.ro, prin intermediul căreia pot vota online proiecte importante de mediu și își pot exprima opiniile asupra acestora. Platforma a fost lansată astăzi de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și este primul instrument de consultare și voting online din România bazat pe un sistem Blockchain. Opiniile populației vor fi parte din fundamentările politicilor de mediu viitoare.
Prima consultare publică pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o va realiza prin intermediul ECOnsultare.ro va avea ca subiect sistemul garanție-returnare. Precizăm că prin acest sistem, la cumpărarea unei băuturi din magazin, se reține o garanție, care este ulterior înapoiată la returnarea ambalajului din sticlă sau PET al respectivului produs, tot în magazin. În acest fel, românii vor fi responsabilizați și motivați să returneze ambalajele din sticlă și PET, care vor lua, astfel, calea reciclării. Astfel, întrebările la care cei care accesează platforma trebuie să răspundă sunt: Considerați oportun ca magazinele să primească sticle/peturi/doze de aluminu contra unei garanții financiare (sume de bani)? Care este valoarea garanției pentru care ați returna ambalajele la magazin?
’’Sper ca o dată cu implementarea sistemului garanție-returnare să creștem gradul de reciclare, care momentan este de 14% și să ne apropiem cât mai repede de țintele pentru a fi la masă cu statele europene. Este esențial să reușim să avem un grad mai mare de colectare și să nu vedem cantități imense de deșeuri pe suprafața lacurilor de acumulare din România.
Noi suntem destul de avansați în procesul de elaborare a normelor de implementare. Am avut nenumărate runde de discuții cu industria, a fost realizat chiar și un studiu la nivel național privind impactul, iar elaborarea Hotărârii de Guvern este în linie dreaptă. Conform legii, avem termen de implementare până la fârșitul acestui an. Suntem hotărâți și determinați să finalizăm înainte de acest termen. Tocmai de aceea, consultarea publicului este extrem de importantă pentru întregul proces. Fără sprijinul populației, un astfel de sistem nu va avea succes’’, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, în conferința de presă de lansare a platformei.
De asemenea, următoarele consultări publice vor avea ca temă înăsprirea sancțiunilor pentru tăierile ilegale , managementul speciei urs, cum creștem nivelul de protecție al ariilor protejate, precum și dacă demersurile întreprinse de MMAP pentru împădurirea terenurilor degradate se bucură de susținerea publicului. Astfel, întrebările pentru public se găsesc la adresa: https://econsultare.ro/#/last-polls.
Platforma de consultare publică va crește gradul de democratizare al procesului decizional și va facilita, într-un mod interactiv, implicarea cetățenilor în stabilirea și verificarea fezabilității proiectelor propuse, va asigura transparență în administrația publică centrală și locală și va presupune asumarea de către cetățeni a unui rol de participant activ în definirea şi abordarea problemelor comunității.
’’Orice cetățean poate intra pe platformă, poate aduce argumente, poate vota pentru a avea o bună reprezentare a ideilor sale. Îi încurajăm pe toți românii să intre pe econsultare.ro, să-și facă cont și să participe activ la politicile de mediu. Mă bucur ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor devine un deschizător de drumuri pentru democratizarea procesului decizional, la nivel național și european’’, a spus ministrul Costel Alexe.
Astfel, arhitectura Blockchain care stă la baza econsultare.ro folosește metode criptografice pentru a securiza datele personale ale cetățenilor care se înregistrează și votează pe platformă și pentru a asigura toți participanții din sistem că nimeni nu poate interveni în procesul de consultare pentru a modifica sau invalida voturi sau date personale.