Începe Loteria Vizelor – înscrierile se fac exclusiv online și nu se percep taxe

Lifestyle Actualitate

Autoritățile americane anunță că miercuri începe Loteria Vizelor, iar înscrierile se fac exclusiv online și nu se percep taxe. Potrivit Ambasadei SUA în România formularele pot fi completate începând de la ora 19.00, ora României, până pe 10 noiembrie.

Departamentul de Stat lansează o nouă ediție a Loteriei Vizelor „Diversity Immigrant Visa DV-2022”. De miercuri până pe 10 noiembrie, toți românii care visează la o viață peste ocean se pot înscrie în programul derulat anual de SUA.

Diversity Visa pune la dispoziţia persoanelor din țările participante care îndeplinesc câteva cerinţe simple, vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite. La fel ca anul trecut, candidații trebuie să atașeze la dosar o poză recentă, fără ochelari. Participanții vor fi descalificați dacă vor trimite fotografii utilizate la edițiile precedente ale loteriei vizelor.

Înregistrările pot fi trimise numai electronic, prin completarea unui formular ce se găsește pe site-ul ambasadei SUA în România. Pentru participarea la programul Loteria Vizelor nu se percepe nicio taxă.

Solicitările care se califică vor fi selecţionate în mod aleatoriu de un computer. Câștigătorii vor fi anunțați tot online, anul viitor, în luna mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *