Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” urează tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară minunată și le oferă-n dar, de Mărțișor, intrarea gratuită la Muzeu!, anunță insituția muzeală într-un comunicat.
În această perioadă, cei care ne trec pragul pot descoperi expoziția temporară „Creaturi ascunse”, care te provoacă să descoperi universul fascinant al unor misterioase creaturi!
Cu această ocazie, veți afla de ce unele animale sunt atât de frapante prin aspectele lor, încât parcă ar striga de la distanță: „priviți-ne!”, în timp ce altele, de o discreție desăvârșită, nu știu cum să se strecoare mai neobservate. Studierea modului de viață al animalelor este în măsură să răspundă la aceste întrebări, iar „Creaturi ascunse” oferă vizitatorilor posibilitatea de a face o incursiune în lumea unor vietăți misterioase, care provin din locuri exotice și greu accesibile nouă.
Vă invităm așadar miercuri, 1 Martie 2023, între orele 10.00 – 18.00, să petreceți momente frumoase alături de noi la Muzeu!