Prosecco

Italia – Regiunea Prosecco a intrat în patrimoniul UNESCO

Lifestyle Actualitate

Recunoaştere internaţioanlă pentru regiunea viticolă italiană Prosecco. Celebrele coline, unde este produs cel mai vândut vin frizzante din lume, au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Ministrul de Externe și ministrul Agriculturii din Italia, Gian Marco Centinaio, a salutat știrea, spunând că „aceasta este o zi istorică pentru Veneto și pentru Italia”.

Încă de anul trecut, Italia a solicitat statutul de patrimoniu mondial pentru Prosecco, însă atunci au lipsit câteva voturi.

Este vorba despre terase cu viță de vie întinse pe 30 de kilometri şi mici sate şi terenuri agricole care alcătuiesc regiunea de producție Prosecco, aflată la nord-est de Veneţia.

“Peisajul este caracterizat de coline cu pante abrupte, parcele viticole mici amenajate pe terase ierboase şi înguste, numite ciglioni, păduri, sate mici şi terenuri agricole”, scrie site-ul UNESCO.

Prosecco a devenit, în anul 2015, cel mai solicitat vin spumant din lume. Numai anul trecut, Italia a exportat prosecco în valoare de mai bine de un miliard şi jumătate de euro. Vorbim de 500 de milioane de sticle de prosecco, din cele 700 de milioane produse.

Denumirea vine de la satul Prosecco, iar pe vremuri i se spunea “şampania săracului”. Unul dintre cei mai mari producători de Prosecco din Italia este un basarabean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *