Preşedintele SUA în exerciţiu Joe Biden a anunţat luni o contribuţie „istorică” de patru miliarde de dolari din partea Statelor Unite la un fond al Băncii Mondiale care sprijină cele mai sărace ţări, decizie luată înainte de revenirea la putere a preşedintelui ales Donald Trump, hotărât să reducă cheltuielile publice, potrivit AFP.
Biden a promis această sumă Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare (IDA) în prima zi a summitului G20 de la Rio de Janeiro, ultima sa întâlnire cu principalii lideri ai lumii înainte de a părăsi Casa Albă, în ianuarie.
Potrivit unui înalt oficial american, aceasta este o contribuţie de „patru miliarde de dolari pe trei ani”, care nu angajează viitorul guvern al lui Donald Trump. Republicanii, când erau la putere în trecut, au susţinut de asemenea alimentarea acestui fond, a amintit oficialul citat.
Jon Finer, consilierul adjunct al preşedintelui democrat pentru securitate naţională, a vorbit despre un ajutor „istoric”, asigurând că Joe Biden va cere şi „celorlalţi lideri să-şi sporească propria contribuţie”.
IDA ajută cele mai sărace ţări de pe planetă şi acordă împrumuturi şi donaţii destinate programelor împotriva inegalităţilor sau în favoarea luptei împotriva încălzirii globale.
Joe Biden efectuează un turneu în America Latină, în cursul căruia speră să-şi evidenţieze bilanţul internaţional înainte de revenirea lui Donald Trump. Duminică Biden a fost primul preşedinte american care a vizitat Amazonia, unde a pledat pentru politicile sale în domeniul apărării mediului.