Joe Biden nu exclude folosirea forțelor americane pentru a apăra Taiwanul de o invazie chineză

Externe

Preşedintele SUA, Joe Biden, a transmis un nou avertisment Chinei cu privire la Taiwan, într-un interviu publicat marţi, spunând că armata americană ar putea fi folosită pentru a apăra această insulă democratică autoguvernată în cazul unei invazii chineze, potrivit agenţiei japoneze de presă Kyodo.

Întrebat de revista Time ce fel de opţiuni ar putea fi pe masă, inclusiv dacă ar putea implica trimiterea de trupe, Biden a spus că „va depinde de circumstanţe”.
Nu este prima dată când Biden menţionează această posibilitate, înfuriind China, care revendică Taiwanul ca teritoriu propriu.

Biden a declarat că i-a transmis clar preşedintelui chinez Xi Jinping politica de lungă durată prin care Washingtonul se abţine să caute independenţa Taiwanului, dar o va susţine dacă Beijingul decide unilateral să schimbe starea actuală. „Ne-am consultat cu aliaţii noştri din regiune”, a adăugat el.
„Nu este exclusă utilizarea forţei militare americane. Există o distincţie între desfăşurarea la sol, puterea aeriană şi puterea navală”, a spus el în interviul exclusiv pentru respectiva revistă, realizat la Casa Albă pe 28 mai, care s-a axat pe leadership-ul american într-o lume în schimbare.

Biden nu a spus dacă armata americană va lansa lovituri de la bazele sale din Japonia sau Filipine. „Nu pot detalia. Atunci, m-aţi critica pe bună dreptate dacă aş spune”, a precizat el.
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, William Burns, a declarat că Xi a instruit armata ţării sale să fie pregătită să invadeze Taiwanul până în 2027.
China a reacţionat dur la ultimele comentarii ale lui Biden, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Mao Ning, declarând miercuri presei că nicio ameninţare sau presiune nu va „zdruncina angajamentul şi hotărârea noastră de a proteja suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”.

Reiterând că Taiwanul este „o parte inalienabilă a Chinei”, Mao Ning a cerut Washingtonului să „înceteze să trimită semnale greşite forţelor separatiste care susţin independenţa Taiwanului”.
Taiwanul rămâne o sursă majoră de dispută între Statele Unite şi China, chiar dacă Biden şi Xi au convenit să reducă tensiunile care decurg din rivalitatea geopolitică şi concurenţa economică intensă.

Statele Unite au menţinut relaţii neoficiale cu Taiwanul chiar şi după ce au recunoscut diplomatic Republica Populară Chineză în detrimentul Taipeiului în 1979. De asemenea, furnizează insulei arme pentru a menţine suficiente capacităţi de autoapărare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *