Johan Gabriels, director regional în Europa de Sud-Est al fintechului iBanFirst, a fost numit în funcţia de preşedinte al BEROCC – Camera de Comerţ pentru Belgia, Luxemburg, România şi Moldova în cadrul Adunării Generale. Acesta îl succede pe Koen Vanvinckenroye, care a condus organizaţia în ultimii doi ani, potrivit unui comunicat.
Johan Gabriels coordonează strategia de expansiune a fintechului B2B belgiano-francez iBanFirst în regiunea Europei de Sud și Est, ce operează o platformă de tranzacţionare globală cu un rulaj de aproximativ 2 miliarde de euro lunar. Obiectivul său este să ofere companiilor locale servicii financiare inovatoare de plăţi externe şi acoperire a riscului valutar, adaptate nevoilor specifice ale fiecărui client.
Este membru al BEROCC din anul 2017, în cadrul căreia a deţinut anterior funcţiile de vicepreşedinte şi trezorier. În noua sa calitate de preşedinte al organizaţiei, acesta se va dedica dezvoltării comunităţii de afaceri dintre Belgia, Luxemburg, România și Moldova, fiind responsabil de coordonarea activităţilor şi echipei BEROCC.
“Sunt onorat să preiau președinția BEROCC, o organizaţie de care mă leagă multe momente speciale în carieră. Regiunea balcanică, în special România, a înregistrat o dinamică impresionantă în ultimii ani, având una dintre cele mai mari creşteri economice din Europa. Acest lucru creează o premisă favorabilă pentru atragerea de investiţii şi încurajarea comerţului bilateral. Aşadar, mi-am propus ca în 2022 să organizăm multe proiecte inovatoare, fie în mediul online sau offline, care să conecteze oamenii de afaceri şi să faciliteze noi parteneriate pentru dezvoltarea mediului de business, în ţările pe care le reprezentăm”, afirmă Johan Gabriels, Preşedinte al Camerei de Comerţ pentru Belgia, Luxemburg, România şi Moldova.
Johan are o experienţă vastă în domeniul financiar şi în fintech, precum şi o bună cunoaştere a pieţelor emergente. A venit în Romania în 2009, iar în ultimii 12 ani a ocupat funcţii de conducere în bănci şi companii cunoscute, precum Ebury, RBS, MoneyCorp, Banca Comercială Carpatica etc. Acesta deține o diplomă de master în economie și un MBA de la Școala de Economie și Management Solvay din Bruxelles.