”În fiecare ceașcă de ceai există o călătorie imaginară, un drum ce duce în îndepărtată Asie, care îți face mintea să străbată munți și văi, găsindu-și liniștea pe o colină colorată, într-un verde crud al plantațiilor de ceai”(Camellia Sinensis)
Dacă ți-e frig, ceaiul te încălzește. Dacă ești deprimat, ceaiul te înveselește. În fața unei cești de ceai, dimineața brusc devine mai frumoasă și ziua se înseninează. Și totuși ce se ascunde într-o ceașcă de ceai?
Infuzia de plante medicinale sau aromate în apă fierbinte a devenit sinonimă cu un stil de viață sănătos și echilibrat. Din Asia ceaiul și-a găsit drumul către Vest, unde a fost primit cu brațele deschise, iar astăzi este reinterpretat în fel și chip pentru a se potrivi cu preferințele consumatorilor – ceai cu gheață, chai latte sau infuzii detoxifiante.
Versatilitatea și adaptabilitatea ceaiului de-a lungul istorie a creat spațiul propice de inovație și experimentare acasă sau chiar în magazinele specializate (tea shop-uri) – de la amestecurile tradiționale la cele contemporane, oferta de satisface cererea diversă a consumatorilor, dar deschide și noi oportunități pentru afaceri.
Legendele plasează începuturile infuzării ceaiului cu cel puțin câteva milenii în urmă. Cultura ceaiului este vastă și complexă cu o vechime de aproape cinci mii de ani. Istoria ceaiului este extrem de bogată și controversată, de-a lungul căreia descoperim intrigi politice, diviziuni sociale, ritualuri religioase, filosofii, tradiții culturale și o doză de mister. Având un trecut atât de îndepărtat originea ceaiului este puțin mistică și te poartă într-un parfum îmbietor în China împăratului Shennong, inventatorul agriculturii și medicinei chineze.
Legenda spune că într-una din călătoriile sale împăratul ia o pauză, timp în care i se pregătește obișnuita apa fierbinte pe care o consuma. Aflându-se la umbra unui copac, o adiere de vânt face ca în bolul cu apa sa se așeze câteva frunze care vor colora apa și ii vor da un gust aparte. Împăratul ia o înghițitură și rămâne plăcut surprins de aroma și proprietățile sale reconfortante. Fiind părintele medicinei merge mai departe și cercetează proprietățile plantei de ceai descoperind ca aceasta reacționează ca un antidot chiar și în cazul unor plante otrăvitoare.
Locul nașterii
În secolul al VIII-lea, împăratul dinastiei chineze T’ang cere pentru prima oară tribut care consta în ceai. El le impune fermierilor de lângă Shanghai să cultive ceai în locul orezului. În urma acestei decizii familiile din zona respectiva au suferit de foame. Alte dinastii au continuat, în condiții și mai dure, practicarea “tributului ceaiului”.
Drumul ceaiului
În anul 805, semințele de ceai au ajuns pentru prima oară în ținutul Nipon prin intermediul unui călugăr budist care fusese în China pentru studii. În Coreea ceaiul urmămează același registru, tot un călugăr budist răspândește semințele arborelui de ceai.
În timpul dinastiei Sung (960-1279), China a început sa folosească ceaiul ca instrument în relațiile comerciale și de control. Așa ia naștere legendarul Drum al
Ceaiului, atunci „când ceaiul era mai scump decât matasea, iar cărăușii străbăteau lent meandrele drumului spre Trecătoarea tibetană Zar Gama la 4.600 m altitudine pe Drumul ceaiului și al Cailor”. Cam în aceeași perioadă se remarcă începuturile dezvoltării Ceremoniei Ceaiului în Japonia, cunoscută sub numele de Chanoyu ce aveau ca bază ceaiul verde mărunțit matcha.
În perioada 1368-1644 (dinastia chineză Ming), ceaiul ajunge în zone cunoscute astăzi drept Vietnam, Java și Sumatra, Sri Lanka și coasta de est a Africii.
Calea spre Europa
Deși ceaiul a fost descoperit în urmă cu secole în Asia, pe bătrânul continent s-a vorbit despre el abia în secolul al XIII-lea, primele însemnări aparținându-i lui Marco Polo. Răspândirea ceaiului în Europa se datorează olandezilor care îl aduc pentru prima oară în secolul al XIII-lea. Din porturile Olandei ceaiul își urmează cursul către Italia, Franța, Germania și Portugalia.
Datorita negustorului Thomas Garray, Londra devine un tărâm al ceaiului și caselor de ceai. Consumul de ceai la Curtea regală a Angliei crește odată cu mariajul prințesei Ecaterina de Braganza cu Charles al II-lea.
Ceaiul în Lumea Nouă
La începutul anilor 1700 ceaiul ajunge și în Statele Unite datorita imigranților europeni. Consumul de ceai ia amploare, astfel că în 1760, ceaiul era al treilea produs ca importuri, după textile și bunuri manufacturate. Data de 16 decembrie 1773 marchează binecunoscuta Boston Tea Party, atunci când un grup de coloniști americani, îmbrăcați în indieni, urca la bordul navelor din port care transportau ceai și arunca în Boston 340 de cufere cu ceai în semn de protest fata de taxele mari.
Ceaiul la noi
În România, consumul de ceai încă își clădește drum către ritualurile zilnice, însă de câțiva ani asistăm la o creștere a consumului.
Încet încet, romanii au început să „guste” ceaiul. Nu îl mai văd ca pe un simplu produs cu beneficii curative. Așa se face ca în ultimii ani au apărut tot mai multe ceainarii. Oamenii caută astfel de locuri în care să savureze în liniște o ceașca de ceai.
Îți amintești când ai băut ultima dată o ceașcă de ceai? Majoritatea vor spune că au făcut-o când răceala s-a intalat confortabil în viața lor. Dar vor fi oameni pentru care „ceaiul de la ora cinci” nu este doar o expresie sau un obicei englez. Mulți aleg să consume această băutură, fie în detrimentul cafelei, fie intermitent. În orice caz, această băutură este cu adevărat magică și merită să-i știm povestea.