Senatul a votat, cu majoritate de voturi, inițiativa legislativă transpartinică privind combaterea femicidului, care reflectă o transformare majoră în felul în care statul înțelege și tratează fenomenul violenței asupra femeilor. La elaborarea proiectului au contribuit și senatoarele USR Simona Spătaru și Cynthia Păun.
‘Femicidul nu este doar o problemă a femeilor din România, ci una care privește întreaga societate. Cu toții am observat că numărul femeilor ucise a crescut alarmant. Discutăm despre prevenție, dar mai ales despre pedepse mult mai dure pentru cei care comit astfel de crime. Femicidul va putea fi sancționat cu închisoare pe viață, având în vedere numeroasele cazuri în care agresori eliberați din detenție au recidivat, ucigând din nou după câțiva ani. Deși România dispune de instrumente legale – precum ordinele de protecție și incriminarea violenței domestice – aplicarea lor este adesea deficitară. Este nevoie de instruirea polițiștilor și magistraților, de adăposturi funcționale pentru victime și de campanii publice care să schimbe mentalități’, a declarat Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice din Senat.
Pentru prima dată, legislația românească oferă o definiție clară a femicidului și îl clasifică în trei forme: intim, non-intim și indirect. Legea recunoaște femicidul ca fiind uciderea unei femei din motive de gen și introduce circumstanțe agravante pentru omorul calificat. Sunt prevăzute pedepse mai severe atunci când fapta este comisă asupra unei persoane aflate sub controlul sau dominația agresorului (soț, fost soț, concubin, partener), precum și în situații motivate de gen, refuzul căsătoriei sau al conviețuirii ori răzbunarea după separare.
Instituțiile statului vor monitoriza fenomenul la nivel național și vor publica anual rapoarte privind victimele și agresorii, colectând date și realizând rapoarte; vor supraveghea transparent cazurile de femicid și violențele care le preced, informații ce vor permite evaluarea riscurilor și intervenții preventive.
‘Doar anul trecut, zeci de femei din România au fost ucise. Nu pe stradă. Nu de străini. Ci în propriile case. De parteneri, foști soți, bărbați care au confundat iubirea cu posesia și controlul cu dreptul asupra vieții. Fiecare dintre aceste femei a cerut, la un moment dat, ajutor. Fiecare a fost, prea des, ignorată. Astăzi vorbim despre ele. Încercăm, cu o lege, să oprim un tsunami de crime. Pentru prima dată, România ar spune clar: uciderea unei femei pentru că este femeie are un nume și are consecințe. Aș fi vrut să nu fie nevoie de această lege. Dar realitatea ne-a forțat să ajungem aici’, a susținut în plenul Senatului Cynthia Păun, vicepreședinta Comisiei pentru muncă, familie și solidaritate socială din Senat.
Proiectul de lege mai prevede că, în cazurile de violență de gen, acțiunea penală va putea fi declanșată din oficiu, fără a fi necesară o plângere prealabilă precum și creșterea pedepselor pentru infracțiunile care pot preceda un femicid: violența domestică, lovirile, vătămările cauzatoare de moarte, hărțuirea, amenințările și alte forme de abuz.
În ceea ce privește protecția victimelor după producerea actelor de violență, legea obligă autoritățile să ia măsuri imediate pentru protejarea copiilor și a persoanelor aflate în întreținerea victimei.
De asemenea, programa școlară va include teme legate de etica relațiilor de familie, nediscriminare, egalitate de gen, respect reciproc și prevenirea violenței în mediul familial.
Senatul este prima cameră sesizată. Propunerea legislativă merge acum, pentru dezbateri și vot final, la Camera Deputaților care este for decizional.
Comunicat de presă – Uniunea Salvați România

