Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că recunoaşterea unui stat palestinian „nu este doar o datorie morală, ci o necesitate politică”, enumerând în acelaşi timp mai multe condiţii pentru realizarea acestui pas, înaintea unei conferinţe ONU pe această temă la care va participa pe 18 iunie, potrivit agenției de presă AFP.
Într-o conferinţă de presă la Singapore, el a afirmat, de asemenea, că europenii trebuie să „îşi întărească poziţia colectivă” împotriva Israelului, „dacă nu va exista un răspuns în următoarele ore şi zile pe măsura situaţiei umanitare” din Fâşia Gaza.
În acest caz, Uniunea Europeană va trebui să aplice „regulile” sale, „adică să pună capăt proceselor care presupun respectarea drepturilor omului, ceea ce nu este cazul astăzi, şi să aplice sancţiuni”, a spus el, referindu-se la acordul de asociere între statele membre UE şi Israel, care urmează să fie revizuit.
„Prin urmare, da, trebuie să ne întărim poziţia pentru că este acum o necesitate, dar încă am speranţa că guvernul israelian îşi va schimba poziţia şi că vom avea în sfârşit un răspuns umanitar”, a adăugat el.
Franţa va prezida alături de Arabia Saudită, în perioada 17-20 iunie, la sediul ONU din New York, o conferinţă internaţională privind aşa-numita soluţie cu două state, israelian şi palestinian.
Fără a spune clar dacă va recunoaşte un stat palestinian cu această ocazie, Macron a declarat vineri că „crearea unui stat palestinian” în anumite condiţii „nu este pur şi simplu o datorie morală, ci o necesitate politică”.
El a enumerat condiţiile: „eliberarea ostaticilor” reţinuţi de Hamas, „demilitarizarea” mişcării islamiste palestiniene, „neparticiparea” acesteia la guvernarea acestui stat, o „reformă a Autorităţii Palestiniene”, recunoaşterea Israelului de către viitorul stat palestinian şi „dreptul său de a trăi în securitate” şi „crearea unei arhitecturi de securitate în întreaga regiune”.