În contextul deciziilor autorităților austriece de a impune restricții la intrarea pe teritoriul Republicii Austria pentru cetățenii provenind din România și alte state, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Încă din cursul zilei de ieri, 7 iulie a.c., au fost întreprinse, în regim de urgență, demersuri la nivel de ministru al afacerilor externe pe lângă omologul austriac – ministrul federal pentru Europa, integrare și afaceri externe, Alexander Schallenberg, la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene în MAE român pe lângă omologul austriac – ministrul federal austriac pentru UE și Constituție, Karoline Edtstadler, cât și prin intermediul Ambasadei României la Viena și Ambasadei Austriei la București, pentru a solicita decalarea datei de implementare a acestei măsuri, față de intenția inițială de aplicare imediat după momentul anunțului, precum și pentru clarificarea modului de implementare a acestor măsuri.
Totodată, partea română a subliniat că această măsură trebuie să afecteze cât mai puțin contactele directe dintre cele două state, mediul de afaceri și turismul, ținând cont și de proximitatea geografică, dinamica relațiilor bilaterale, inclusiv în domeniul economic, precum și de faptul că Austria reprezintă un stat important de tranzit pentru cetățenii și transportatorii români. Partea română a evidențiat, de asemenea, că Austria este în prezent pe lista statelor exceptate de la măsura de carantină, fiind, totodată, una din destinațiile pentru care a fost permisă reluarea zborurilor.
Ca urmare a acestor demersuri, partea austriacă a comunicat astăzi că, începând cu data de 9 iulie, ora 00.00, toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în Austria doar dacă prezintă un certificat (în limba engleză sau germană) de test negativ pentru infecția cu COVID-19 (PCR, RT), efectuat în ultimele 4 zile, anterior intrării în Austria. În absența acestui certificat, cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor trebui să intre în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile. În cazul în care nu este respectată măsura autoizolării, amenda poate ajunge până la 1.450 de euro.
De asemenea, au informat că va exista posibilitatea ca această categorie de cetățeni să fie testați la intrarea în Austria, în cazul unui test negativ nefiind necesară măsura autoizolării.
Potrivit autorităților austriece, măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri.
Partea austriacă a precizat că măsura anunțată are caracter temporar, aceasta urmând a fi revizuită în funcție de evoluțiile epidemiologice.
Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autoritățile austriece și va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea austriacă, informeză MAE, într-un comunicat.