Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seară că a fost semnat un acord între MAI și Patriarhia Română care prevede acordarea sprijinului pentru împărțirea luminii și a Sfintelor Paști pentru credincioși.
Principalele declarații ale Ministrului de interne:
”Vă prezint acordul semnat între MAI și Patriarhie. Având în vedere numărul mare de credincioși, MAI vine în sprijinul BOR executând misiuni de ajutor pentru clerici și credincioși. Vom ajuta BOR la împărțirea sfintelor paști cât și a luminii sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii.
Ministrul a anunțat românii că forțele ministerului pe care îl conduce vor ajuta reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române – fie că este vorba despre preoți sau voluntari – să împartă atât Sfintele Paști – pâinea ce va fi sfințită în acest an în Joia Mare, stropită cu agheasmă și vin, cât și Lumina Sfântă ce va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de 18 aprilie.
Această pâine sfințită “va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri 17 aprilie și sâmbătă 18 aprilie, în intervalul orar 7-17, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcașurilor de cult”, de către personalul angajat al bisericilor și de către voluntari, a anunțat Vela. Totul, respectându-se măsuri de protecție – mască și mănuși, dar și distanța socială.
În acest sens, cei vor să facă acest lucru vor trebui să treacă în declarația pe propria răspundere ca motiv al deplasării “pentru ridicarea Sfintelor Paști de la biserică” și numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective.
Credincioșii bolnavi și românii peste 65 de ani vor primi Sfintele Paști la domiciliu, vineri și sâmbătă, sau în Duminica Paștelui, începând cu 6 dimineața, de asemenea cu respectarea acelor măsuri de protecție de către voluntarii care se vor ocupa de acest lucru.
Distribuirea Sfintei Lumini adusă de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică, sâmbătă seară începând cu ora 20:00.
Totodată, s-a stabilit că în blocuri pot fi alese 2-3 persoane care să împartă Lumina Sfântă primită de la voluntari și celorlalți vecini”.