Măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ

Social

Ordonanţă de Urgenţă – iniţiată de Ministerul Educaţiei şi aprobată de Executiv – pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ

Miercuri, 19 mai 2021, a fost adoptat, în şedinţă de Guvern, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă iniţiat de Ministerul Educaţiei pentru instituirea unor măsuri privind buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiţii excepţionale, conforme cu normele de protecţie sanitară aplicabile în perioada de alertă, pentru anul şcolar 2020-2021. Astfel, la examenul naţional de bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competenţelor, respectiv:

proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;

proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;

proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
proba de evaluare a competenţelor digitale.

Ministerul Educaţiei va emite ordinul de aprobare a metodologiei de punere în aplicare a acestei măsuri în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

De asemenea, în vederea flexibilizării şi eficientizării cadrului normativ, în contextul efectelor pandemiei şi organizării activităţilor didactice în sistem on-line, pentru sprijinirea accesului elevilor din învăţământul preuniversitar la învăţământul on-line, a fost modificată Legea nr 269/2004, astfel încât calendarul pentru acordarea ajutorului financiar să fie stabilit şi actualizat prin ordin al ministrului educaţiei.

Proiectul ordonanţei de urgenţă care va face posibil decontul navetei elevilor se află în procedură de avizare, urmând a fi supus adoptării in următoarea şedinţă de guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *