Matera – al treilea cel mai vechi oraș din lume

Actualitate Lifestyle Travel

Orașul italian, Matera este al treilea cel mai vechi oraș din lume, după Alep și Ierihon. Situat în regiunea Basilicata din sudul Italiei, la 400 de metri deasupra nivelului mării, orașul este cunoscut pentru cartierele sale denumite„Sassi di Matera” cu case construite în stâncă, considerate a fi primele așezări umane, datând de acum aproximativ 10.000 de ani. Aașadar,o călătorie care începe în Paleolitic, trecând prin Neolitic, epoca metalelor și apoi Evul Mediu până în Epoca Modernă.

Această zonă formată din labirinturi, case – peșteri, muzee, scări și biserici din piatră a fost declarată din 1933 Patrimoniu Mondial de către UNESCO.
Arhitectura unică, istoria îndelungată precum și peisajul înconjurător fac din Matera o destinație specială și extraordinară care atrage în fiecare an turiști din toate colțurile lumii.

Printre cele mai interesante atracții se numără:
„Sassi di Matera”– nucelul istoric al orașului include trei cartiere principale: Sasso Barisano, Sasso Caveoso și Civita (care este și cea mai veche parte, locuită de oameni) în interiorul căreia se află Piazza Duomo și se dezvoltă în ceea ce a fost cândva perimetrul zidurilor orașului. Cele trei zone care alcătuiesc centrul istoric. Acesta a fost primul care a fost restaurat, motiv pentru care există mai multe magazine, restaurante și locuri de cazare.
Arhitectura „Sassi di Matera” – aceste case săpate în stâncă spu, parcă o poveste, a adaptabilității omului la natură. Pentru a înțelege magia acestui loc unic este posibil să urcați și să coborâți pe numeroasele alei care alternează între clădiri și alei surprinzătoare, sau puteți opta pentru un tur ghidat.

În Sasso Barisano casele au fost mai mult construite de oameni decât săpate în stâncă și din acest motiv există și case cu mai multe etaje. Nu ratați o vizită la Casa Cava – o peșteră care a fost transformată în centru cultural și la Biserica din stâncă San Pietro Barisano, cea mai mare dintre bisericile din stâncă.

Prima sa construcție datează din jurul secolelor XII-XIII. De-a lungul timpului a suferit diverse modificări și renovări, iar biserica din prezent este rezultatul extinderii, fiind o structură cu trei nave. Fațada bisericii a fost construită în anul 1755 cu sculpturi de tuf. În interior există piese de mobilier de epocă, fresce create de artiști locali care înfățișează viața a numeroși sfinți, încoronarea Fecioarei și altare din lemn de mare valoare realizate între secolele XVIII și XIX. Lângă biserică a fost construită o mică clopotniță care a fost renovată și consolidată de-a lungul anilor.

În total, există peste 150 de biserici, capele, bazilici și cripte care se găsesc nu numai în zona antică Sassi, ci și în zonele din afara centrului istoric.

În cartierul Sasso Caveoso casele, bisericile și alte locuri au fost săpate în întregime în stâncă de către populație de-a lungul secolelor. În zonă există numeroase biserici rupestre, case – peșteri și, de asemenea, o necropolă medievală cu mai multe morminte săpate în stâncă;

Duomo di Matera – în zona Civita dintre Sasso Barisano și Caveoso se află Catedrala Matera care datează din secolul al XIII-lea. Construită în stil romanic Apulian, Catedrala este vizibilă din diferite puncte ale orașului, deoarece se află în cel mai înalt punct al Materei. Exteriorul, cu o fațadă impunătoare ( rămasă aproape intactă) are în centru portalul principal cu lunetă ce adăpostește o statuie a Madonei della Bruna, în timp ce pe părțile laterale ale ușii se află statuile Sfinților Petru și Pavel și cele ale Sfinților Eustachio și Teopista. Interiorul este foarte elegant și bogat în decorațiuni, stucaturi și fresce create între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, printre care se remarcă o frescă bizantină din 1270 realizată de Rinaldo de Taranto care o înfățișează pe Madonna della Bruna cu Pruncul Binecuvântat;

Piazza Vittorio Veneto – situată în centrul cartierului Civita, piața a fost complet renovată în secolul al XX-lea când zona a devenit pietonală, trecerea mașinilor fiind interzisă.

Spațiile sale subterane care se întind pe mai mult de 5 mii metri pătrați erau folosite, pe vremuri pentru activități comerciale dar și pentru depozitarea mărfurilor. În această zonă subterană se află atât cisterna Palombaro, cât și ”Fondaco”( în arabă – depozit) dar și rezervoare de tuf folosite pentru presarea strugurilor și măslinelor. Din piață se vede Palazzo dell’Annunziata (sediul Bibliotecii) și biserica San Domenico cu Mănăstirea Părinților Predicatori;

Casa Noha – un muzeu multimedia care vă permite să cunoașteți mai multe despre istoria orașului Matera prin fotografii, obiecte și un film multimedia. Pe pereții casei este proiectat un documentar care reia diferitele faze istorice prin care a trecut Matera, printre care și relația omului cu mediul înconjurător, alegerea de a trăi în stânci, influențele istorico-culturale care s-au instalat de-a lungul vemii. Clădirea, cu decorațiuni și tavane elegante,construită în secolul al XVI-lea a fost cândva reședința familiei Noha. Spre deosebire de celelalte case, compuse dintr-o singură cameră simplă, Casa Noha are cinci camere cu interioare rafinate care sunt folosite ca săli multimedia, pentru a crea o călătorie în societatea particulară a orașului și ritualurile ei;

Castelul Tramontano – situat pe dealul Lapillo, acest castel a fost construit în secolul al XVI- la ordinul contelui Giovan Carlo Tramontano, proclamat domn feudal al Materei în 1497. Construcția sa a fost concepută cu dublă utilizare – ca locuință pentru familia contelului, dar și ca fortăreață care să fie folosită în scop defensiv în cazul unui atac.

Din păcate, în timpul unei revolte populare Giovan Carlo Tramontano a fost ucis la 29 decembrie 1514, castelul rămânând parțial neterminat. Astăzi, este posibil să se viziteze unele dintre spațiile sale interne și externe, inclusiv o parte din zidurile orașului. În plus, în jurul castelului există un parc frumos, cunoscut sub numele de Parco del Castello, care este o zonă verde mare în care sunt adesea organizate spectacole, evenimente și demonstrații;

Muzeul-atelier al Culturii Țărănești –situat în cartierul Sasso Caveoso , acest muzeu povestește despre modul în care s-a desfășurat viața oamenilor din Matera în ultimii cinci sute de ani și despre obiceiuri și tradițiile locului. Aici sunt expuse unelte agricole, obiecte de zi folosință zilnică și diverse descoperiri aparținând diferitelor epoci. Acestui site i-a fost rezervat un spațiu amplu pe o suprafață de 500 m pătrați și este cel mai mare muzeu de acest gen din sudul Italiei.

În ceea ce privește gastronomia, bucătăria tipică din Matera se bazează pe produse locale delicioase și tipice. Ingredientele agriculturii și păstoritului local sunt foarte simple, dar capabile să dea viață felurilor de mânacre tradiționale.

Adevăratul simbol al orașului este pâinea – Pane di Matera, preparată cu făină de cea mai bună calitate, de grâu dur re-măcinat, apă și sare. Crocantă la exterior și moale la interior, se caracterizează prin culoarea galbenă a miezului și crusta maro, groasă și crocantă.
Se poate servi și prăjită și unsă cu ulei de măsline și usturoi, asezonată cu sare și roșii cherry – fiind numită „Fedda Rossa”.

De asemenea, produsele lactate din Matera: burrata, mozzarella, ricotta, dar și cacioricotta și caciocavallo sunt și ele extraordinare.

Printre felurile de mâncare se numără:
„Cialledda” din Matera – cel mai faimos fel de mâncare tipic din tradiția culinară a orașului. Există două variante de cialledd: caldă și cialledda rece. Cialledda rece este un preparat tipic de vară preparat cu cu pâine veche, roșii, ceapă și oregano. Aceasta este varianta de bază care poate fi totuși îmbogățită cu alte ingrediente precum castraveți, măsline și țelină, pe când, Cialledda fierbinte se prepară cu pâine veche la care se adaugă legume de sezon, cum ar fi napii și adesea un ou, pentru a amesteca totul;

Crapiata Matera – unul dintre cele mai vechi feluri de mâncare tipice. Este o supă de leguminoase și cereale: grâu, fasole, mazăre, năut și linte. Este simbolul culturii gastronomice țărănești;
Pignata – o tocană pe bază de carne de oaie cu cartofi, ceapă, țelină, usturoi, patrunjel, rosii si cu adaos de soppressata (salam italian); Gnummiredd – rulouri de organe de miel; Cazzomarro – o rulada mare umplută cu brânză pecorino, pătrunjel, usturoi și condimenată. Printre deserturile tipice din Matera se numără: Sporcamuso și Strazzate.
Matera are, de asemenea, o bună tradiție vinicolă cu producția de Primitivo DOC Matera, atât în varianta roșie, cât și în cea roz, la care se adaugă Matera Moro, un amestec asemănător Bordeaux.
Cât privește cazarea, puteți exprimenta dormitul în structuri tipice săpate în stâncă, unde vă puteți relaxa în piscină, cadă cu hidromasaj, în saună sau baie turcească. Cea mai scumpă zonă este cu siguranță Sassi, unde vă puteți caza în case străvechi săpate în stâncă.

Sextantio Le Grotte Della Civita este una dintre cele mai frumoase structuri de cazare din centrul istoric al Materei. Camerele sunt situate în interiorul unor peșteri spațioase din stâncă, mobilate cu mobilier de epocă și lenjerie de pat fină. Puteți alege o cameră cu mic dejun inclus, cu vedere la munte, cu balcon sau o suită. De pe terasă vă puteți bucura de o vedere frumoasă și relaxantă a Parcului Național Murgia.
Pentru un sejur romantic, puteți să stați la Hotelul Cenobio – o structură cu mobilier modern, dar și cu elemente tradiționale. Suita cu cada cu hidromasaj este alegerea perfectă.

De asemenea, pensiunea Matera situată la doar câțiva metri de Piazza Vittorio Veneto (unde se află una dintre intrările în Sassi), este una dintre cele mai convenabile structuri pentru a vizita Matera și a ajunge pe jos în centrul istoric. Camerele sunt simple, iar raportul calitate-pret este foarte bun.

Pentru pasionații de cumpărături, în Matera nu veți gasi magazine ale marilor barnduri de lux, însă, există mai multe magazine, mici buticuri și magazine artizanale de unde puteți cumpăra suveniruri, îmbrăcăminte și accesorii.
Cel mai apropiat aeroport este la Bari, care se află la mai puțin de 60 km de Matera. De acolo puteți închiria o mașină până la destinație.

Orașul poate fi vizitat cu ușurință pe jos și puteți ajunge, la aproape toate atracțiile mai îndepărtate cu serviciul excelent de autobuz urban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *