Medicii de familie – Rețeta pentru pastilele de iod nu poate fi trimisă online, necesită prezența în cabinet

Social

Având în vedere anunţul ministrului Sănătăţii cu privire la prezentarea imediată a persoanelor eligibile cu vârsta sub 40 de ani la medicul de familie, pentru eliberarea prescripţiei cu iodură de potasiu, aducem la cunoştință pacienţilor cu probleme de sănătate curente că este posibil să aştepte câteva zile sau săptămâni până vor putea obține o programare pentru o consultație la medicul de familie, informează Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie într-un comunicat pe pagina oficială de facebook.

“Au prioritate urgenţele medico-chirurgicale şi, conform indicațiilor ministrului Sănătăţii de astăzi, persoanele sănătoase cu vârsta sub 40 de ani care doresc rețeta pentru iodura de potasiu, pe care o vor ridica ulterior din cele 2500 de farmacii din lista afişată pe siteul ministerului.

Atenţionăm că reţetele nu pot fi trimise pe Whatsapp, e-mail, fiind necesară prezența fizică la cabinet.
Semnalăm că şi Sistemul Informatic Unic Integrat al CNAS funcționează cu întreruperi de astăzi dimineață, astfel încât pot să apară întârzieri şi pentru consultaţiile programate.

Ne cerem scuze pacienţilor noştri pentru situația în care am fost puşi din nou de ministrul Sănătăţii”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *