Mesajul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David – cu privire la dezbaterile asupra „masteratului didactic”

Social

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis miercuri un mesaj referitor la masteratul didactic, afirmând că așteaptă sugestiile ”constructive” în timpul legal, pentru a găsi cea mai bună soluție, inclusiv, dacă va fi cazul, cu unele modificări la nivel de lege.

„Dragi colegi,
Am primit direct o serie de propuneri legate de „masteratul didactic” și am văzut luările de poziției din spațiul public.

Vă spun sincer că, deși focalizarea mea este, acum, mai ales pe măsurile fiscal-bugetare în situația de criză – pentru a putea funcționa ca sistem de educație-cercetare din toamnă -, semnalele colegilor mi-au atras mai mult atenția, chiar dacă știam că vorbim doar de propuneri (nu decizii), puse în transparentizare de către o comisie formată din specialiști în domeniu, de la marile universități ale țării, tocmai pentru a primi în mod formal și argumentat sugestii din partea colegilor din sistem.

Mă bucură acest interes, dar vă rog să înțelegem că: (1) materialul este pus în transparentizare/dezbatere publică, unde se așteaptă propuneri și (2) formula actuală este impusă de legea în vigoare.

Ce pot să angajez ca ministru este că voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată, după bune practici europene, care însă să nu interfereze cu pregătirea avansată de specialitate (master), dimpotrivă, așteptându-mă ca cele două să se potențeze reciproc.

Aștept sugestiile constructive în timpul legal, pentru a găsi cea mai bună soluție, inclusiv, dacă va fi cazul, cu unele modificări la nivel de lege. Avem vreme să facem lucrurile temeinic, instituțional, constructiv, eficient și fără grabă”, a transmis Daniel David.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *