Metrorex

Metrorex lansează proiectul „Orașul de sub oraș”

Social

Cu ocazia împlinirii a 42 de ani de activitate a metroului bucureştean, Metrorex în colaborare cu Asociația VAR Cultural lansează proiectul cultural Orașul de sub Oraș.

Proiectul s-a născut din dorința organizatorilor de a valorifica spațiile urbane subterane, prin facilitarea dialogului dintre artiști și călătorii aflați în tranzit.

Spaţiile subterane vor găzdui viaţa artistică a Capitalei, iar graţie acestei colaborări, expozițiile (permanente sau temporare) vor aduce în viața de zi cu zi a publicului călător, practicile artiștilor vizuali din România. ”În continuarea proiectelor culturale începute, Orașul de sub Oraș vine să completeze acțiunile noastre de a transforma metroul într-un nou spațiu promotor al artei. Aceste proiecte culturale sunt menite să apropie oamenii, transformând experiența la metrou într-una specială și recreativă”, a declarat directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv.

Începând de azi, 16 noiembrie, în stația de metrou Izvor va putea fi vizitată prima expoziție de grup din cadrul proiectului. Lucrările celor 11 artiști implicați voluntar, realizate în tehnici diferite (sculptură, pictură murală, fotografie, realitate augmentată), acoperă o gamă largă de căutări sociale și personale: responsabilizarea față de mediul înconjurător, fragilitatea individului în raport cu societatea, integrarea unor elemente de arhitectură interioară în spații neconvenționale sunt doar câteva dintre temele abordate.

Nu în ultimul rând, aniversarea Metrorex de 42 ani și debutul proiectului sunt marcate în stația Timpuri Noi, printr-o serie de fotografii de arhivă din perioada în care au început construcțiile galeriilor subterane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *