Ministerul Educaţiei vrea să realizeze o hartă a şcolilor dezavantajate din România

Politica

Ministerul Educaţiei şi Cercetării începe procesul de dezvoltare a ‘Hărţii şcolilor dezavantajate din România’, care va avea un rol important în procesul de stabilire a modului şi a priorităţilor de alocare a resurselor şi a proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027, dar şi pentru a putea ghida intervenţii strategice, realizate de Guvern, menite să reducă clivajele din educaţie.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, pentru realizarea acestui obiectiv, ministrul Monica Anisie a invitat o serie de organizaţii cu activităţi şi rezultate relevante în ceea ce priveşte asigurarea echităţii în educaţie să se alăture demersului.

„Avem convingerea că într-un astfel de parteneriat vom reuşi să realizăm această hartă a şcolilor dezavantajate din România, cu ajutorul căreia să putem interveni punctual şi adapta intervenţiile de la nivel central, judeţean şi local, în beneficiul fiecărui elev din România”, subliniază ministrul Anisie în invitaţia transmisă organizaţiilor şi instituţiilor.

De altfel, între acestea şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării există „o colaborare de lungă durată”, concretizată în diverse parteneriate şi proiecte care au scopul de asigurare a echităţii în educaţie.

„Cu ajutorul unor parteneri din mediul asociativ, instituţional şi universitar care pot sprijini acest proces cu expertiza şi resursele necesare, vom realiza o hartă a şcolilor dezavantajate din România, prin intermediul căreia se vor identifica nevoile generale reale şi problemele specifice ale şcolilor, de la lipsa infrastructurii (toalete, apă potabilă etc.) până la calitatea actului educaţional. Harta şcolilor dezavantajate va reprezenta un instrument necesar pentru stabilirea modului de alocare a resurselor şi proiectelor din viitoarea programare financiară 2021-2027”, se mai arată în comunicatul de presă.

O primă discuţie tehnică în acest sens este programată vineri, fiind aşteptaţi să participe reprezentanţii UNICEF în România, ai Consiliului Europei, ai Universităţii din Bucureşti, ai Institutului Naţional pentru Statistică şi ai Fundaţiei Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *