Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că Ministerul Justiției lansează luni, 2 decembrie, procedura de selecție a procurorului general al României, dar și cele pentru procurorii-șefi de la DNA și DIICOT, funcțiile fiind ocupate momentan interimar.
„Știu că o altă cauză a acestor tendințe este starea de provizorat și interimat la vârful Ministerului Public. De aceea, imediat după preluarea mandatului, am început să lucrăm la procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, pentru a fi înaintate CSM, pentru aviz, și președintelui României, pentru o eventuală numire. Pe data de 2 decembrie, Ministerul Justiției va lansa această procedură de selecție în primă fază pentru funcția de procuror general, procuror șef DNA și procuror șef DIICOT”, a anunțat Cătălin Predoiu, într-o conferință de presă.
Ministrul Justiției a mai precizat că, la scurt timp, va lansa procedura și pentru celelalte funcții de conducere pentru care ministerul Justiției formulează propuneri.