În marja reuniunii Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a participat, marţi, 19 noiembrie, la ceremonia oficială de semnare a scrisorilor de intenţie pentru colaborarea cu statele membre ale Uniunii Europene în domeniul dezvoltării capabilităţilor de apărare.
Semnarea acestor documente reprezintă un pas important în consolidarea cooperării europene în materie de apărare, promovând planificarea coordonată şi abordările comune pentru reducerea deficitelor de capabilităţi. Scrisorile semnate deschid oportunităţi semnificative pentru creşterea eficienţei în domeniul apărării şi pentru întărirea capacităţilor naţionale şi europene.
„Apreciez această iniţiativă a Agenţiei Europene de Apărare, care evidenţiază unitatea statelor membre în faţa provocărilor comune. Semnarea acestor scrisori subliniază angajamentul nostru comun de a contribui la reducerea deficitelor de capabilităţi”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
În cadrul evenimentului, România şi-a exprimat interesul strategic pentru două domenii prioritare: sisteme integrate de apărare aeriană şi antirachetă (Integrated Air & Missile Defence Systems), un element esenţial pentru consolidarea securităţii aeriene naţionale şi europene, respectiv muniţii cu capacitate de supraveghere, survolare, identificare şi lovire ţinte (Loitering Munitions), care constituie tehnologii avansate cu potenţial de creştere a eficienţei operaţionale.
Participarea activă a României la aceste iniţiative subliniază angajamentul ţării noastre de a contribui la întărirea rolului Uniunii Europene în domeniul apărării, printr-un proces planificat şi coordonat de dezvoltare a capabilităţilor.
Scrisorile de intenţie în domeniul dezvoltării de capabilităţi reprezintă expresia concretă a operaţionalizării concluziilor CARD privind oportunităţile de cooperare în context european. Prin semnarea acestor scrisori, statele membre îşi afirmă voinţa de a colabora pe un anumit domeniu.
Comunicat de presă – Ministrul Apărării Naţionale