Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tanczos a semnat, marți după amiază, contractul de finanțare pentru proiectul „Echipamente de monitorizare și control pentru Garda Națională de Mediu”, finanțat din PNRR, informează Ministerul într-un comunciat.
“Proiectul aferent Investiției 3 – Dezvoltarea capacităților instituționale de monitorizare publică și control pentru gestionarea deșeurilor și prevenirea poluării din cadrul Componentei 3 – Managementul deșeurilor din PNRR, contribuie la îndeplinirea Reformei 1. Îmbunătățirea guvernanței în domeniul gestionării deșeurilor în vederea accelerării tranziției către economia circulară.
”Proiectul, cu o valoare totală de 13 milioane de euro (fără TVA), are în vedere dotarea cu noi echipamente, până la finele anului 2024, a celor 43 de Comisariate județene ale Gărzii de Mediu. Aceste echipamente vor fi folosite pentru activități de monitorizare și control al gestionării deșeurilor pentru a se asigura creșterea gradului de trasabilitate a deșeurilor, o vizibilitate sporită în traseul real al transporturilor de deșeuri și, implicit, reducerea cantităților de deșeuri transportate ilegal”, a declarat ministrul Barna TÁNCZOS.
Astfel, prin acest proiect se vor achiziționa următoarele echipamente:
– 1 sistem integrat TIC care va deservi cele 43 de comisariate;
– 8 sisteme de scanare a camioanelor;
– 271 de camere video de bord;
– 16 vehicule aeriene fără pilot
– 8 vehicule utilitare echipate cu comunicații radio pentru transportul echipamentelor de monitorizare;
– 709 camere video purtate pe corp.
Implementarea acestui proiect va conduce la creșterea numărului de controale efectuate de comisarii Gărzii de Mediu, dar și a a eficienței și a calității acestor acțiuni. Una din țintele propuse prin proiect este ca, până la finele lui 2025, să fie efectuate primele 400 de misiuni de monitorizare și control cu echipamentele achiziționale”, se arată în comunicat.