Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul de externe, Luminiţa Odobescu – întrevedere  cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul

Politica

Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a avut joi, 24 aprilie 2024, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Republicii Coreea, Cho Tae-yul, în marja vizitei oficiale a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, în Republica Coreea.

Cei doi demnitari au salutat dinamica excelentă înregistrată în ultimii doi ani de dialogul politic bilateral, la nivel de preşedinte, prim-ministru şi ministerial, precum şi în plan economic şi cultural.
Miniştrii de externe român şi sud-coreean au evidenţiat importanţa pe care vizita oficială a Preşedintelui României în Republica Coreea o are pentru consolidarea şi diversificarea Parteneriatului Strategic bilateral stabilit în 2008. De asemenea, cei doi înalţi oficiali au discutat modalităţile concrete de avansare a cooperării bilaterale în arii strategice, conform deciziilor luate de Preşedintele României şi cel al Republicii Coreea, în cadrul convorbirilor la nivel înalt din 23 aprilie 2024.

Cei doi miniştri au abordat principalele teme de pe agendele globală şi regională, cu accent pe războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia, evoluţiile din Peninsula Coreeană şi respectiv cele din Orientul Mijlociu. Ministrul român al afacerilor externe a reiterat importanţa stringentă a sprijinirii Ucrainei şi a Republicii Moldova, în contextul războiului de agresiune condus de Federaţia Rusă în Ucraina, prezentând contribuţia României la acest efort.

Discuţia celor doi miniştri a evidenţiat un grad ridicat de convergenţă al evaluărilor asupra temelor de actualitate, ambii demnitari reliefând conexiunile dintre situaţiile de securitate din cele două regiuni şi evidenţiind necesitatea unei cooperări sporite în contextul geostrategic actual, în vederea protejării stabilităţii şi prosperităţii acestora.
Cei doi demnitari au abordat aspectele legate de intensificarea coordonării dintre cele două ţări privind temele de interes comun de pe agenda multilaterală şi cooperarea referitoare la candidaturile celor două state în forurile internaţionale.

A fost convenită, totodată, menţinerea ritmului dialogului politic bilateral, inclusiv prin schimburi de vizite la nivelul miniştrilor afacerilor externe şi consultări pe linie MAE privind teme de interes comun.
Comunicat de presă – Ministerul Afacerilor Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *