Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, s-a întâlnit joi, la sediul MTS, cu reprezentanții federațiilor sporturilor de contact, potrivit unui anunț de pe pagina oficială de facebook a MTS.
Temele principale puse în discuție au fost reluarea pregătirii sportive și soluțiile pentru sprijinirea acestor discipline, în condițiile în care sporturile de contact, care se practică în spații închise, sunt cele mai afectate de pandemie. De asemenea, reprezentanții federațiilor au vorbit despre problemele generale cu care se confruntă la nivel de organizare, de selecție a sportivilor și de finanțare.
“După ce am avut discuții săptămâna trecută cu reprezentații sporturilor de echipă, câteva din solicitările acestora, cum ar fi redeschiderea activității CSS-urilor și LPS-urilor sau mărirea numărului de persoane care se pot pregăti în grup, și-au găsit deja soluția. Mi-am dorit să stau acum de vorbă și cu o altă categorie extrem de afectată de situația actuală, cea a sporturilor de contact. În ultima lună, au fost foarte multe discuții despre reluarea pregătirii în aceste discipline.
Am dorit să facem un grup de lucru, să avem câteva soluții concrete din partea federațiilor. M-am bucurat că am putut discuta mai detaliat cu privire la nevoile specifice fiecărei ramuri sportive pentru că fiecare stil și disciplină are propria tradiție și propriile nevoi atunci când vine vorba de antrenament.
Am subliniat că în cazul sporturilor de contact se pot face antrenamente, în regim individual, fără elemente de sparring. Mai mult decât atât, se pot organiza și competiții în aer liber, pentru acele probe care se pot practica individual, de tip kata.
I-am rugat pe reprezentanții federațiilor să ne sprijine cu experiența și cunoștințele lor pentru a găsi împreună acele măsuri care pot veni în sprijinul sportivilor și cluburilor la care aceștia sunt afiliați „, a declarat Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.
La această întâlnire au participat reprezentanții următoarelor federații: FR Arte Marțiale, FR Box, FR Chanbara, FR Judo, FR Karate, FR Karate Tradițional, FR Karate WUKF, FR Kempo, FR Lupte, FR Pangration Athlima, FR Sambo, FR Taekwondo ITF, FR Taekwondo WTF, FR Wushu Kungfu.