Mircea Geoană

Mircea Geoană şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale

Politica

Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 (BEC) informează că, în data de 3 octombrie a.c., a fost înregistrată propunerea de candidatură independentă a domnului Mircea-Dan Geoană pentru funcția de Președinte al României, a anunțat BEC pe pagina oficială de facebbok.

De asemenea, odată cu depunerea propunerii de candidatură a fost înregistrat și semnul electoral ce va fi folosit de către domnul Mircea-Dan Geoană la alegerile pentru Președintele României din acest an.
Conform art. 29 alin. (2) și art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să se pronunțe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 10 octombrie 2024.

Mircea Geoană a declarat că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, va propune schimbarea modului în care sistemul electoral funcţionează în România, susţinând că „monopolul partidelor tradiţionale trebuie să înceteze”.
„Nu este uşor pentru un candidat independent să facă acest demers. Procedura este anevoioasă, trebuie să ceri cetăţenilor să-ţi dea adresa, CNP-ul şi toate informaţiile pe care foarte mulţi cetăţeni sunt foarte rezervaţi să le dea pentru că nu au încredere în statul român. Fac din schimbarea modului în care sistemul electoral funcţionează în România, din modul în care cetăţenii pot să-şi exprime liber opţiunea democratică angajamentul şi misiunea ca viitor preşedinte al României. Acest monopol al partidelor tradiţionale trebuie să înceteze. Am făcut acest efort cu pasiune şi cu sinceritate. N-avem maşinării de partid, n-avem bani de la buget şi am făcut acest lucru efectiv din dorinţa de a demonstra că în România se poate face un efort democratic onest, fără să ai nevoie nici de bani publici, nici de maşinării de partid”, a declarat Mircea Geoană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *