MLPDA are toate sumele pentru plățile și cofinanțările aferente proiectelor din POR

Social

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) şi-a continuat activitatea pe perioada situaţiei de urgenţă şi a elaborat o serie de instrucţiuni pentru Autorităţile de Management (AM)/Organismele Intermediare (OI), care au fost comunicate OI şi beneficiarilor, pentru contractare, verificare achiziţii, plăţi şi monitorizare în cadrul POR 2014
– 2020:
* prelungirea duratei de implementare a proiectelor, până la 31 decembrie 2023 prin încheierea de acte adiţionale;
* continuarea procesului de evaluare selecţie şi contractare, de autorizare a cheltuielilor şi a celor de monitorizare, prin evitarea contactului direct cu persoane şi documente;

* procesarea cererilor de rambursare finală prin efectuarea de către OI şi AMPOR a vizitelor finale de monitorizare şi de verificare a cheltuielilor şi emiterea Notei de finalizare, după încetarea stării de urgenţă.
Pentru desfăşurarea conformă a contractelor finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, beneficiarii pot opta pentru:
* prelungirea perioadei de implementare;

* solicitarea de modificări necesare în implementarea proiectelor, prin MYSMIS, e-mail şi cu folosirea semnăturii electronice;
* amânarea unor termene de realizare care nu pot fi respectate în contextul actual;
* realizarea calculului numărului mediu de salariaţi pentru anumite proiecte cu excluderea perioadei de stare de urgenţă, dar şi cu luarea în considerare a unei perioade de tranziţie;

* realizarea calculului indicatorilor datoraţi de Beneficiari în perioada de durabilitate, până la finalul anului 2020, având în vedere intervalul în care nu s-au putut respecta obligaţiile aferente;

* transmiterea către AMPOR, pentru verificare şi autorizare cheltuieli eligibile, de cereri de rambursare intermediare şi finale pentru care vizitele pe teren de verificare şi/sau monitorizare nu au putut fi efectuate;

* suspendarea implementării/perioadei de durabilitate a proiectelor.
Măsurile luate de AM POR au în vedere, în primul rând, continuarea implementării proiectelor, în scopul asigurării atingerii indicatorilor/obiectivelor propuse şi pentru materializarea beneficiilor vizate prin implementarea acestora şi valorificarea sprijinului financiar oferit prin POR 2014-2020. În acest sens, la nivelul AM POR sunt asigurate sumele pentru plăţile din fonduri europene şi pentru cofinanţarea de la bugetul de stat. Totodată, AM POR oferă sprijin beneficiarilor pentru implementarea proiectelor.

Au fost identificate şi aplicate măsuri pentru combaterea efectelor generate de epidemia de COVID – 19:
* Pentru Axa Prioritară 8, dedicată infrastructurii de sănătate, beneficiarii care au contracte încheiate, în special pentru UPU, pot modifica lista de echipamente medicale;

* Pentru Axa Prioritară 2, dedicată mediului de afaceri, pentru beneficiarii care au contracte de finanţare încheiate, se poate analiza situaţia de adaptare/ extindere a procesului şi capacităţilor de producţie care să permită realizarea de materiale sanitare, echipamente medicale, produse biocide, materiale pentru protecţia personalului medical;
* Pentru Axa Prioritară 15, dedicată Iniţiativei pentru IMM-uri, se suspendă, până la 31 decembrie 2020, verificarea criteriului privind obligativitatea IMM-urilor de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către buget.

În vederea atingerii ţintelor lunare de absorbţie a fondurilor europene în cadrul POR 2014-2020, au fost stabilite acţiuni care constau în supracontractarea proiectelor, ajungându-se, astfel, la un grad de contractare al POR de 160% şi în monitorizarea săptămânală a respectării graficelor de depunere a cererilor de rambursare/plată aferente proiectelor aflate în implementare.

În acest sens, OI-urile transmit la AM POR informaţii referitoare la stadiul depunerii cererilor de rambursare/plată de către beneficiari, prin comparaţie cu previziunea întocmită la începutul fiecărei luni. De asemenea, se monitorizează săptămânal gradul de evaluare şi contractare a proiectelor, se corelează graficele de depunere a cererilor de rambursare/plată cu stadiul semnării contractelor de achiziţie şi gradul de execuţie al acestora, prin urmărirea îndeplinirii calendarului de implementare a activităţilor pentru a se evita întârzieri în proiecte, informează Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *