Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a declarat vineri, într-o declaraţie acordată presei că nu se pune problema creşterii cotelor reduse de TVA, de 5% şi 9%.
El a menţionat că scenariile privind o eventuală creştere a TVA sunt „absolut teoretice”, deoarece nu iau în calcul aspecte precum creşterea evaziunii fiscale şi limitarea consumului.
De asemenea, acesta a reiterat că face demersuri în aşa fel încât „să nu fie luată în calcul” o creştere a TVA de 19%.
„Orice creştere de taxe de consum, cum este TVA, pe de o parte generează evaziune, pe de altă parte generează o limitare a consumului. Deci, niciodată nu sunt nişte calcule absolute…Cred că nu se pune problema eliminării cotei de 9% pentru alimentele de bază. Noi avem 5% pentru energie şi încă nişte lucruri. Avem 9% pentru alimentele de bază şi încă nişte categorii. Şi 19% taxa generală. Nu se pune problema să creşti de la 5 la 19% sau de la 9 la 19%. Asta e ceva ce este exclus”, a declarat Nicușor Dan.
Totodată, Nicușor Dan, a declarat că în ceea ce priveşte soluţiile pentru diminuarea deficitului bugetar a identificat variante, dar încă nu vrea să le prezinte public până nu discută cu reprezentanţii partidelor.
Printre altele, președintele ales a punctat faptul că România se află în procedură de deficit excesiv, ceea ce poate duce la o tăiere de fonduri europene. În plus, există riscul de a nu atrage o parte din fondurile PNRR până în august 2026.
De asemenea, a precizat că în cazul în care ţara noastră va reduce deficitul bugetar va beneficia de mai multă încredere pe pieţele financiare.
„Dacă noi o să reuşim să scădem deficitul de la 9% la 7,5%, deja o să avem mai multă încredere şi o să avem dobânzi mai mici. Dacă peste doi ani o să ajungem să avem un deficit de 5%, ratele dobânzile vor fi şi mai mici, pentru că e o chestiune de cantitate şi de rată care se aplică acelei cantităţi”, a mai spus Nicuşor Dan.