Noi modificări privind programul de lucru cu publicul pentru cetățenii străini

Social

“În contextul măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu coronavirus (COVID-19), Inspectoratul General pentru Imigrări stabilește noi măsuri pentru cetățenii străini, care vor fi aplicate în perioada instituirii stării de urgență”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări.

“Se suspendă activitatea de preluare a cererilor de eliberare a documentelor de călătorie, a permiselor de ședere, reunificare a familiei pentru beneficiarii unei forme de protecție internațională, precum și suspendarea primirii cererilor de restituire a pașapoartelor naționale, de eliberare a unor copii ale documentelor sau de rectificare a datelor din dosarul personal.

În cazul în care valabilitatea documentelor eliberate de către Inspectoratul General pentru Imigrări (permise de ședere, documente de călătorie, decizii de returnare etc.) expiră în această perioadă, acestea vor fi automat prelungite până la finalul acestei situații, nefiind necesare demersuri din partea cetățenilor străini.

Totodată, se mențin măsurile aprobate anterior, având ca scop evitarea aglomerării în zonele de relații cu publicul. Activitatea de relaționare se va desfășura, pe cât posibil, prin mijloacele electronice de comunicare și prin intermediul serviciilor poștale.

Astfel, se limitează numărul persoanelor al căror acces este permis simultan în spațiile unde sunt amenajate ghișeele, iar activitatea de primire în audiență în cadrul structurilor Inspectoratului General pentru Imigrări se suspendă.

De asemenea, accesul în incinta sediilor structurilor județene pentru imigrări va fi permis doar titularilor sau, după caz, persoanelor mandatate/delegate, în baza actului de identitate/document de trecere a frontierei, prezentat în original.

În perioada stării de urgență, în programul de relații cu publicul pot intervenii modificări orare, iar în acest sens, vă rugăm să consultați secțiunea Contact a site-ului public accesând următorul link: http://igi.mai.gov.ro/ro/node/contact

Vor fi preluate cu preponderență solicitările adresate pe portalul on-line, iar în cazul celor neprogramate acestea vor fi primite doar pentru situații temeinic justificate, de maximă urgență.

Se menține suspendarea activităților la punctele de informare (informarea cetățenilor realizându-se prin mijloace electronice și/sau telecomunicații), precum și primirea cererilor de acordare a dreptului de ședere pe termen lung cetățenilor străini și beneficiarilor de protecție internațională. Totodată, interviurile care au ca scop identificarea elementelor căsătoriei de conveniență, cu înștiințarea scrisă a străinilor, se vor replanifica.

Obligațiile străinilor prevăzute în OUG nr. 194/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la informarea autorităților cu privire la schimbările intervenite în situația străinilor (ex. schimbare de reședință/domiciliu, schimbare nume etc.) sau referitoare la furtul/pierderea permisului de ședere vor fi notificate în termenul prevăzut de lege,pe adresa de e-mail a structurii competentă teritorial, urmând ca pentru preschimbarea permisului să depună o cerere ulterior.

De asemenea, sunt limitate vizitele în cadrul centrelor aflate în administrarea instituției și sunt stabilite mai multe măsuri de prevenire în scopul asigurării protecției persoanelor cazate.

Inspectoratul General pentru Imigrări reiterează recomandarea adresată cetățenilor străini aflați pe teritoriul României de a ne contacta pentru orice aspect care intră în competența instituției, de a se informa DOAR DIN SURSE OFICIALE și de a respecta măsurile dispuse de autorități în eforturile de prevenire și combatere a răspândirii noului virus”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *