Nürnberg este un oraș din sud-estul Germaniei, în Landul Bavaria. Situat pe râul Pegnitz și pe Canalul Rin-Main-Dunăre care îl leagă de marile râuri europene este al doilea centru ca mărime din regiune, cu peste jumătate de milion de locuitori.
Documentele vremii arată că orașul datează din jurul anului 1050, iar în 1219 împăratul Frederic al II-lea l-a declarat „Oraș liber” al Imperiului German.
Între anii 1400 și 1600 Nürnberg a cunoscut perioada sa de cea mai mare dezvoltare, odată cu nașterea multor activități comerciale și artizanale.
Totodată, istoria Nürnbergului este legată de perioada nazistă. În timpul celui de-al treilea Reich (Germania hitleristă din anii 1933–1945), orașul a jucat un rol principal, devenind scena unora dintre cele mai semnificative și tragice evenimente ale acelei perioade istorice, fapt pentru care, poartă și astăzi “cicatricile” acelei perioade, dar transformate în locuri de memorie și reflecție.
Așadar, orașul german are o bogată moștenire istorică și culturală ce se reflectă în numeroasele sale atracții de la monumente la muzee extrem de interesante de descoperit și explorat.
Însă, acest loc nu este doar istorie, ci este un oraș vibrant și modern cu multe restaurante și cafenele superbe și o mare varietate de atracții pentru toate gusturile, atât pentru pasionații de artă și natură, cât și pentru cei pasionați de gastronomie. Străzile sale care îmbină istoria cu moderintatea spun multe povești pe care le-a trăit orașul, oferind vizitatorilor o călătorie de neuitat prin timp.
Centrul istoric este în mare parte împrejmuit de un zid al orașului lung de 5 kilometri, care este accesat prin porți vechi asemănătoare unui turn. Handwerkerhof este situat lângă unul dintre acestea (Frauentorturm). Este un colț cu adevărat caracteristic unde sunt mici magazine și locuri unde puteți mânca.
Printre cele mai interesante atracții se numără:
Kaiserburg – Castelul Nürnberg – unul dintre cele mai semnificative simboluri ale orașului. Situat pe un deal cu vedere la întregul oraș vechi, castelul este un complex de clădiri care datează din diferite perioade istorice, din Evul Mediu până în epoca modernă. Complexul este format din trei părți principale: Kaiserburg (Castelul Imperial), Burggrafenburg (Castelul lui Burgrave) și orașul imperial. Pe vremea Imperiului Roman a fost reședința regilor și împăraților. În Evul Mediu a devenit unul dintre cele mai importante palate regale din Europa. Interiorul găzduiește apartamentele imperiale, capela Palatină și turnul Sinwell, de unde vă puteți bucura de o vedere panoramică asupra orașului;
Casa Albrecht Dürer – casa unuia dintre cei mai mari pictori și matematicieni ai anilor 1500. Albrecht Dürer a locuit aici din 1509 până în 1528. Casa oferă o perspectivă interesantă asupra vieții artistului și a vremurilor în care acesta a trăit. În interior, camerele sunt mobilate cu mobilier de epocă – etajul superior este dedicat în întregime lucrărilor artistului. Casa se poate vizita în întregime.De asemenea, vizitatorilor le este oferită o demonstrație a procedeului de pictură folosit de Albrecht Durer;
Biserica Sf. Lawrence (Sf. Laurențiu) – una dintre cele mai frumoase și mai importante biserici din oraș. Biserica evanghelică-luterană, construită în secolul al XIII-lea este o capodoperă a stilului gotic, cu fațada maiestuoasă împodobită cu sculpturi deosebite. Interiorul luminos și spațios găzduiește numeroase opere de artă de mare valoare, precum o orgă care este printre cele mai mari si mai vechi din Germania și vitralii care luminează naosul cu culorile sale strălucitoare;
Biserica Sf. Sebaldus Kirche – cea mai veche biserică din Nürnberg. Construită tot în stil gotic, în secolul al XII-lea și dedicată Sf. Sebaldus (patron al orașului), biserica se remarcă prin turnul său și fațada împodobită cu sculpturi. Interiorul găzduiește multe lucrări artistice, precum relicvarul monumental al Sfântului Sebaldus – o sculptură din bronz creată de celebrul artist Peter Vischer, fresce medievale și vitralii;
Muzeul National German (cel mai important muzeu din Nürnberg), acesta conține mai multe muzee, printre care: secțiunea medievală cu sculpturi religioase, secțiunea de pictura germană, cu lucrările lui Albrecht Durer, Lucas Cranach cel Bătrân, Hans Baldung Grien, Kirchner și Caspar David Friedrich, secțiunea științifică, care păstrează cadrane solare și globuri din secolul al XVI-lea, secțiunea muzicală care prezintă instrumente antice și prețioase, precum și cea dedicată artei germane contemporane;
Neues Museum für Kunst und Design – principalul muzeu de artă și design contemporan din Nürnberg. Acesta găzduiește o colecție vastă de artă contemporană, design, fotografie și grafică. De asemenea, muzeul prezintă și expoziții temporare inovatoare;
Muzeul Jucăriilor (cunoscut și sub numele de Muzeul Lydia Bayer), acesta a luat naștere ca un hobby pentru cei doi soți – Lydia și Paul Bayer care au colecționat jucării și obiecte din perioada 1920 și până în 1966, din mai multe țări. Muzeul a fost inaugurat în 1971 și de atunci încântă vizitatorii de toate vârstele, cu cele patru etaje ale sale care găzduiesc jucării din fiecare epocă, de la jucării vechi din lemn și păpuși, până la cele moderne: Lego, păpuși Barbie, jucării Schuco, etc;
Tiergarten Nürnberg (Grădina zoologică din Nürnberg) – una dintre cele mai mari și mai frumoase grădini zoologice din Europa. Cu o suprafață de 67 de hectare, Grădina Zoologică găzduiește aproximativ 300 de specii de animale atât exotice, cât și autohtone. De asemenea, Acvariul găzduiește numeroase specii de pești și nevertebrate marine;
Planetariul Nicolaus Copernic – unul dintre cele mai moderne și avansate planetarii din Europa. Situat în Stadtpark, echipat cu o tehnologie ultramodernă Planetariul oferă vizitatorilor o călătorie interesantă printre stele și planete. De asemenea, organizează și numeroase activități educaționale pentru școli și familii;
Piețele de Crăciun – dacă ajungeți la Nürnberg în preajma sărbătorilor de iarnă, Piețele de Crăciun de aici, cunoscute sub numele de „Christkindlesmarkt”, vă întâpină cu o gamă largă de produse precum: decorațiuni pentru brad, lumânări parfumate, specialități culinare locale, jucării din lemn, și multe altele;
Lagărul de concentrare Flossenburg – la puțin peste zece kilometri de centrul orașului se află Memorialul lagărului de concentrare de la Nürnberg, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost unul dintre locurile în care au fost săvârșite ororile Holocaustului. Astăzi, a devenit un loc al memoriei care amintește de victimele nazismului și urmărește conștientizarea noilor generații cu privire la importanța drepturilor omului și a păcii.
În ceea ce privește gastronomia, orașul are o lungă tradiție culinară – bucătăria este foarte variată, datorită poziției sale geografice care a făcut posibil schimbul de arome și de influențe. Printre cele mai tipice feluri de mâncare se numără: Nürnberger Rostbratwurst – cârnați de porc condimentați, preparați la grătar și serviți în porții de șase sau doisprezece bucăți pe o farfurie de lut; Sauerkraut – varza murată, crudă servită ca garnitură; Karpfen (crap) – servit în multe feluri, dar mai ales prăjit; Kartoffelsalat – salată de cartofi fierți, cu diverse ingredienete și condimente, tipică regiunii Franconia. Dar bucătaria bavareză pregătește și supe delicioase și fripturi excelente, toate aceste acestea servite alături de o bere – Rotbier (berea roșie tipică de la Nürnberg). Ca și desert – Lebkuchen este unul tradițional, un fel de turtă dulce condimentată care poate fi cumpărată pe tot parcusrul anului, dar în special în perioada Crăciunului. În centrul istoric se găsesc multe magazine care vând aceste dulciuri în cutii frumos decorate, perfecte ca suvenir sau cadou.
Cât privește cazarea, ținând cont că principalele atracții sunt aproape una de alta puteți alege să stați în centrul istoric sau în zonele înconjurătoare, printre care: Burgviertel – aproape de maiestuosul castel sau Egidienviertel – partea cea mai estică a orașului vechi, caracterizată prin stilul secolului al XVII-lea, unde veți găsi locuri de cazare, chiar mai ieftine. În această zonă, pe vremuri locuiau cei mai bogați oameni din oraș.
Pentru a ajunge la Nürnberg puteți lua un zbor către Aeroportul „Albrecht Dürer” din Nürnberg (al doilea aeroport ca mărime din Bavaria) ce oferă zboruri directe către multe orașe europene. De la aeroport, centrul orașului este ușor accesibil cu transportul public – linia de metrou leagă direct aeroportul de gara centrală din Nürnberg în aproximativ 15 minute.