O delegație de importanți responsabili ucraineni a sosit marți la Washington pentru a discuta despre ‘susținerea apărării’ țării lor și pe marginea unor dosare economice, în special privind întărirea sancțiunilor contra Moscovei, a anunțat președinția ucraineană, potrivit agenției AFP.
‘Programul nostru este (…) complet. Plănuim să evocăm sprijinul în materie de apărare și situația de pe câmpul de luptă, precum și înăsprirea sancțiunilor contra Rusiei’, a anunțat pe Telegram șeful administrației prezidențiale ucrainene Andrii Iermak.
Din delegația sosită la Washington face parte de asemenea ministrul ucrainean al economiei Iulia Svîrîdenko și responsabili ai Ministerului Apărării’, a precizat Iermak.
Ei se vor întâlni cu ‘echipa președintelui american Donald Trump’ și cu alți responsabili politici. Printre subiectele de pe agendă: recentul acord încheiat cu Washingtonul asupra exploatării de resurse naturale în Ucraina, dar și ‘rezultatele’ negocierilor de luni cu Moscova, potrivit lui Andrii Iermak.
Această deplasare are loc la o zi după un nou ciclu de negocieri directe între Rusia și Ucraina la Istanbul, după o primă întâlnire pe 16 mai.
Eforturile diplomatice menite să pună capăt invaziei ruse se înmulțesc, sub presiunea SUA, însă în acest stadiu aduc doar puține rezultate. După mai mult de trei ani de război, pozițiile Ucrainei și Rusiei sunt diametral opuse, iar cererile Kremlinului pentru încetarea ofensivei sale sunt considerate inacceptabile de Kiev.
Moscova refuză, de asemenea să accepte armistițiul propus de Ucraina și susținut de Occident și de o parte a comunității internaționale.
Ca răspuns, Ucraina îndeamnă în special SUA să-și înăsprească sancțiunile contra Rusiei.
Însă Donald Trump, care alternează critici și semne de apropiere de Vladimir Putin, pare a fi reticent la acest îndemn. Locatarul Casei Albe a avut de asemenea cuvinte durela adresa președintelui Volodimir Zelenski, cu care a avut o confruntare în fața camerelor de filmat în Biroul Oval la sfârșitul lui februarie.