Lotul olimpic de matematică a obţinut 6 premii – o medalie de aur, două medalii de argint și trei medalii de bronz – la a 60-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, desfăşurată (OIM), desfăşurată de pe 10 iulie până pe 22 iulie, la Bath, Marea Britanie, informează Ministerul Educaţiei Naţionale
Medalia de aur a fost cucerită de Edis Memiș, de la Liceul Internațional de Informatică din Constanța. Rezultatul îi asigură clasarea între cei mai buni 15 elevi-matematicieni din lume, subliniază Ministerul Educației.
Medaliile de argint au fost obținute de Sergiu-Ionuț Novac, de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, și de Sebastian-Mihai Șimon, de la Liceul Internațional de Informatică din București.
Tudor-Darius Cardaș (Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani), Andrei-Theodore Mărginean și Nguyen Tran-Bach (ambii de la Liceul Internațional de Informatică București) au fost recompensați cu medalii de bronz.
Delegația României a fost condusă de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe (Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București – leader) și însoțită de conf. univ. dr. Mihai Chiș (Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara – deputy leader), prof. univ. dr. Radu Gologan (președintele Societății de Științe Matematice din România – observator și membru al Consiliului de Conducere OIM) și de Lucian Țurea (Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București – observator).
Olimpiada Internaţională de Matematică este cea mai prestigioasă competiţie dintre olimpiadele internaţionale consacrate ştiinţelor. A fost lansată în 1959 la iniţiativa Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, fiind organizată la Braşov, într-o formulă ce a inclus şapte state.
În total, România a găzduit Olimpiada Internaţională de Matematică de şase ori, ultima oară anul trecut, la Cluj-Napoca, informează sursa citată.