După 30 de ani la putere, președintele Sudanului, Omar al-Bashir, a fost răsturnat și arestat, în urma unei lovituri de stat a armatei, a anunțat ministrul Apărării, potrivit BBC News.
Într-un interviu difuzat de televiziunea sudaneză de stat, ministrul Apărării, Awad Ibn Ouf a anunțat că armata a decis să supervizeze timp de doi ani această perioadă de tranziție, după care vor fi organizate alegeri. Ministrul Apărării a mai precizat că a fost instituită și starea de urgență, timp de trei luni.
Protestele față de regimul condus de al-Bashir, care a ajuns la putere în 1989, durau deja de câteva luni. Ibn Ouf a mai adăugat că acesta este sfârșitul regimului lui al-Bashir și că fostul președinte va fi ținut într-un loc sigur.
De asemenea, constituția Sudanului a fost suspendată, granițele închise pe termen nedeterminat, iar spațiul aerian va fi închis timp de 24 de ore.
Pe numele lui Omar al-Bashir a fost emis un mandat internațional de arestare, de către International Criminal Court, care îl acuză de organizarea unor crime de război și de crime împotriva umanității, comise în regiunea Darfur, din vestul Sudanului.